29 martie 2024
ActualitateS-a finalizat prima sesiune de admitere la Universitatea Vasile Alecsandri

S-a finalizat prima sesiune de admitere la Universitatea Vasile Alecsandri

După finalizarea primei sesiuni de admitere, iulie 2022, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău s-au înscris aproximativ 2000 de candidaţi români şi români de pretutindeni la studii universitare de licenţă şi master, care au ales pentru concursul de admitere peste 7000 de opțiuni pe programe de studii. Conducerea Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău mulţumeşte tuturor colegilor şi studenţilor care s-au implicat în promovarea ofertei educaţionale, precum şi reprezentanţilor din mass-media care au prezentat oferta educațională a universității. Universitatea va face demersuri la Ministerul Educației pentru suplimentarea de locuri bugetate, care urmează a fi puse la dispoziția candidaților în a doua sesiune de admitere. După finalizarea confirmărilor, Universitatea va anunța public locurile disponibile pentru cea de-a doua sesiune de admitere din septembrie 2022.

Oferta educaţională a Universităţii include 35 de programe de studii universitare de licenţă, 26 programe de master şi 2 programe de doctorat, toate programele de studii fiind acreditate de către ARACIS. Perioada de înscriere, pentru doua sesiune de admitere, la studiile universitare de licență: 1-22 septembrie 2022 (Facultatea de Inginerie), 5-15 septembrie (Facultatea de Litere), 5-16 septembrie 2022 (Facultatea de Științe), 1-16 septembrie (Facultatea de Științe Economice), 31 august-12 septembrie (Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății). Perioada de înscriere, pentru doua sesiune de admitere, la studiile universitare de master: 1-21 septembrie 2022 (Facultatea de Inginerie), 5-14 septembrie (Facultatea de Litere), 5-14 septembrie 2022 (Facultatea de Științe), 1-15 septembrie (Facultatea de Științe Economice), 05-19 septembrie (Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății).

Admiterea la studiile universitare de doctorat se organizează doar în luna septembrie, în perioada 05-07 și 12-14 septembrie 2022.



Perioada de înscriere, pentru programele de conversie profesională a cadrelor didactice, este 1-28 septembrie 2022 (Facultatea de Inginerie și Facultatea de Științe) și 1-23 septembrie 2022 (Facultatea de Litere și Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății).

Pentru admiterea la Colegiul din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău au dreptul să se înscrie absolvenții de liceu, fără diplomă de bacalaureat (doar cu adeverință de absolvire a liceului), sau cu diplomă de bacalaureat sau diplome echivalente, înscrierea desfășurându-se în perioada 18 iulie-26 august 2022.

Informaţii complete privind admiterea pot fi obținute accesând site-ul www.admitere.ub.ro, sau pe paginile web ale facultăților și www.facebook.com/UniversitateaVasileAlecsandriDinBacau, sau la secretariatele facultăţilor.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri