25 aprilie 2024
ActualitateS-a finalizat parcarea cu 258 de locuri. Inaugurare la Aeroportul Bacău

S-a finalizat parcarea cu 258 de locuri. Inaugurare la Aeroportul Bacău

A fost inaugurată parcarea Aeroportului Bacău, ultima parte a proiectului mare de modernizare, care a mai cuprins construirea terminalului, a turnului de control și anexelor. A doua investiție, aflată acum în licitație, e modernizarea pistei, care va asigura mai mulți operatori și mai multe destinații.

Social-democrații care administrează județul și municipiul Bacău au inaugurat duminică, 21 aprilie, noua parcare a Aeroportului Internațional „George Enescu”, cu 258 de locuri. A fost prezentă întreaga echipă pentru că, susțin liderii PSD, așa s-a lucrat și lucrurile bune se fac întotdeauna „în echipă”.

Cu acest prilej, au fost prezentate date despre modernizarea pistei și a străzii Aeroportului, ultima dintre investiții fiind realizată de Consiliul Local (CL) și Consiliul Județean (CJ) în parteneriat. La eveniment au fost prezenți Dragoș Benea și Lucian Șova, parlamentari PSD, Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău, Oana Chelaru, managerul Aeroportului, Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău, Valentin Ivancea, subprefect, Silviu Pravăț, vicepreședinte CJ, Valentin Palea, administrator public al județului, specialiști ai CJ și ai Aeroportului, jurnaliști.



Terminal, turn, parcare. Urmează pista!

„Consecvenți dictonului că ne ținem de cuvânt și făcând abstracție că se apropie campania electorală, căci după logica aceasta ar trebui să ne oprim vreo doi ani și să nu mai facem nimic, am zis să marcăm punerea în funcțiune a parcării Aeroportului din dorința de a vă oferi și amănunte legate de una dintre cele mai importante licitații pe care le are județul în derulare, licitația pentru pistă la care s-au înscris patru asocieri de firme”, a declarat senatorul Dragoș Benea, liderul PSD. El speră ca până pe 15 iulie să existe o soluție și să nu fie depuse contestații, iar dacă vor fi, totuși, să nu dureze mult rezolvarea lor în instanță.

Senatorul a vorbit și despre lunga așteptare care a precedat lucrările la str. Aeroportului, proiect „pus pe masa Primăriei” în 2009 și care vine, astăzi, să întregească investiția mare în modernizarea Aeroportului „George Enescu”: terminalul pentru pasageri, turnul de control și parcarea. „Modernizarea Aeroportului, centura ocolitoare a Bacăului și pista în valoare de 36 de milioane de euro, care are legătură cu domnul deputat Șova, toate aceste proiecte au ca numitor comun parteneriatul și altruismul”, a precizat Dragoș Benea. Construirea terminalului și a turnului de control s-a făcut „sub sarcină”, adică în timp ce Aeroportul funcționa normal, așadar erau prezenți pasageri și angajați, aterizau și decolau avioane. Din fericire, nu a avut loc niciun incident.

Strada Aeroportului, gata în toamnă

Despre modernizarea străzii Aeroportului a vorbit primarul Cosmin Necula: „Facem ce trebuie și ne ținem de cuvânt. Am înțeles să facem echipă cu administrația județului, fără a avea orgolii personale și fără a ne gândi că ceva personal reprezintă acest proiect. Sunt doar investiții făcute de o echipă care a venit pentru cei pe care îi servesc.” Edilul a explicat că deși strada are sub un kilometru, lucrarea este extrem de complexă. Și Lucian Șova, ex-ministru al Transporturilor, a apreciat munca în echipă.

„Practic, ceea ce s-a întâmplat la Aeroport este un exemplu de bună practică pe care ar trebui să-l urmeze mulți din țara asta și vreau să încep cu anii dinainte de 2016, când la Consiliul Județean, sub conducerea lui Dragoș Benea, s-a luat decizia de a se ataca acest obiectiv prin modernizare. Deși au existat probleme serioase la început legate de riscul privind ajutorul de stat, Consiliul Județean a ales să finanțeze totuși modernizarea Aeroportului și, pe de altă parte, cu profesionalism, a dublat eforturile pentru a convinge Comisia Europeană că nu este vorba de un ajutor de stat”, a spus Lucian Șova.

În final, s-a reușit obținerea avizului Comisiei Europene, ceea ce a permis decontarea cheltuielile. Sorin Brașoveanu a întărit cele spuse de parlamentarii PSD cu privire la importanța parteneriatului, iar Valentin Palea a prezentat date tehnice despre modernizarea str. Aeroportului: toată infrastructura aeriană va fi îngropată, toate utilitățile vor fi înlocuite, există 24 de țevi care vor prelua toate rețelele, canalizarea va fi nouă, la fel conducta de alimentare cu apă, iar sistemul de iluminat va fi unul modern. Strada Aeroportului va avea patru benzi plus o bandă de urgență și va fi terminată în toamna acestui an.

„Azi se pune punct investiției începute în noiembrie 2015 – terminal, parcare și clădirile conexe -, proiectul străzii Aeroportului, pentru care ne-am milogit la Primăria Bacău între 2009 și 2016, este credibil și se va finaliza în toamnă, iar procedura de achiziție pentru execuția pistei e în plină desfășurare. Practic, suntem în linie dreaptă și anul viitor, pe vremea acestea, putem spune că ne-am ținut de cuvânt cu tot ce înseamnă modernizarea Aeroportului Bacău.”
– Senatorul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău

„Vom face din Bacău ceea ce a fost întotdeauna, punctul nodal al rutelor comerciale pe modurile de transport aerian și rutier între provincia Moldova și restul țării și, desigur, Europa. Nu trebuie să uităm că acest lucru nu poate fi făcut decât cu profesioniști, cu răbdare, dar și cu determinare, pe care am probat că le avem.”
– Lucian Șova, deputat PSD, ex-ministru al Transporturilor

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri