20 aprilie 2024
SportS-a dus titlul, sa vina Cupa!

S-a dus titlul, sa vina Cupa!

Volei feminin/ Stiinta Bacau disputa azi, la Cheile Gradistei, semifinala de Cupa a României cu CSM Lugoj

Au pierdut titlul de campioana, dar le-a ramas Cupa României. Pentru a-si pastra trofeul in vitrina, voleibalistele Stiintei Bacau trebuie sa treaca azi, in semifinala Cupei, de CSM Lugoj, iar mâine, sa se impuna in marea finala impotriva câstigatoarei din cealalta semifinala ce le opune pe Volei Alba Blaj si Dinamo Bucuresti.

Studentele au plecat ieri la prânz, spre Cheile Gradistei, gazda Final Four-ului Cupei României, apasate, inca, de infrângerea suferita in semifinala Diviziei A1, in fata celor de la CSM Târgoviste.



“E normal sa ne apese necalificarea in finala campionatului deoarece titlul constituia principalul nostru obiectiv. Acum, vom incerca sa luam din nou Cupa României, chiar daca, pentru mine, cel putin, acest trofeu nu are aceeasi insemnatate ca si câstigarea campionatului”, a declarat antrenorul Stiintei, Florin Grapa.

Bacauancele au o misiune relativ usoara in semifinala de azi, pe care o vor disputa, cu incepere de la ora 19.30, in compania outsider-ului CSM Lugoj si care nu va fi televizata. “S-au mai vazut surprize, asa ca trebuie sa jucam serios. Nu suntem dinainte calificati”, a precizat Grapa, care nu are preferinte in privinta adversarei din finala programata marti, la ora 16.15 (in direct pe Digi 3): “Conteaza mai putin adversarul si mai mult cum vom juca noi”.

Cealalta semifinala, dintre Blaj si Dinamo, care urmeaza sa aiba loc azi, de la ora 17.00 (Digi 3), are drept mare favorita formatia ardeleana, care si-a asigurat prezenta si in finala campionatului. Iar daca tot nu am avut o finala de campionat Stiinta – Alba Blaj, ne putem consola cu una de Cupa.

Cu precizarea ca trofeului ii sta bine in vitrina clubului bacauan!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri