26 aprilie 2024
ActualitateS-a deschis Restaurantul Primăvara, locul unde gustul te va cuceri din prima

S-a deschis Restaurantul Primăvara, locul unde gustul te va cuceri din prima

Gustar, așa cum este numită în popor luna august, a venit cum nu se poate mai bine pentru pofticioșii băcăuani. Și asta pentru că, începând cu 1 august, în apropiere de Insula de Agrement, pe strada Alexandru cel Bun nr.11 s-a deschis noul restaurant Primăvara. Curiozitatea a fost maximă pentru locuitorii din zonă care au dat târcoale noului restaurant, unii dintre ei povestind că numele noului restaturant, Primăvara, le-a stârnit nostalgii, cu ani în urmă existând un local cu acest nume în zonă.

Odată trecut pragul noului Restaurant Primăvara nu poți să nu sesizezi că absolut totul e nou. De altfel, cei care conduc unitatea au subliniat acest aspect. Practic e o investiție nouă, una consistentă, care a creat și locuri de muncă. Echipa Restaurantului Primăvara este condusă de doi bucătari cu experiență și este în expansiune.



Am lăsat pentru mai târziu momentul întâlnirii cu bunătățurile de aici pentru că sigur vom provoca daune papilelor gustative. „Ne axăm în primul rând pe mâncare românească”, ne-au spus cei de la Primăvara. Și au avut dreptate pentru că au pomenit de sarmale și ardei umpluți, serviți cu smântână, ardei iute și mămăliguță. Apoi, chiftele, simple și marinate sau chiar de post, servite cu diverse garnituri. De fripturi, pulpe umplute, cârnați și mici nici nu mai vorbim, pentru că i-am văzut deja în galantare și mai că nu strigau…„mănâncă-mă!”. Să nu uitm de ciorbe, într-o varietate îmbietoare, amintind aici de ciorba de cocoș sau de găină, clasicile ciorbe de burtă, rădățeană și văcuță, supe cu tăiței și multe alte sortimente. Meniul nu poate fi încheiat fără un papanș delicios dar și alte plăcinte românești delicioase. Sigur, sunt multe alte rețete, care cu siguranță pot satisface cele mai pretențioase gusturi. Apoi, putem spune că trecem în bucătăria americană, pentru că am văzut o gamă interesantă de burgeri, cu sosuri diferite, carnea acestora fiind făcută în „casă”. La fel și chiflele. Nimic nu este congelat. Și nu putea să lipsească bucătăria italiană, cu un număr mare de specialități pizza dar și lasagna, urmând să apară și alte rețete de paste. Și nu în ultimul rând, dacă ești pe fugă, poți opta pentru un sandwich, în diferite variante. Iar astea sunt doar câteva din rețetele pe care vi le propune Restaurantul Primăvara.

Masa se poate servi în micuțul, dar cochetul restaurant care numără aproximativ 15-16 locuri. Iar comenzile pentru catering se pot face la numerele de telefon: 0754.929.955 sau 0334.805.222, Restaurant Primăvara fiind pregătit să onoreze orice fel de comandă, de la meniuri simple până la catering pentru evenimente. Iar programul este zilnic, de luni până duminică, inclusiv.

Iar toate lucrurile sunt la început. Un început de bun augur și cu gusturi care o să ne placă. Dacă te-am făcut deja curios, ne vedem la Restaurant Primăvara!

Restaurant Primăvara

Str. Alexandru cel Bun nr.11

Tel:0754.929.955/0334.805.222

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri