24 aprilie 2024
ActualitateS-a deschis L’Amande, patiseria fără gluten

S-a deschis L’Amande, patiseria fără gluten

O poveste începută acum șase ani, odată cu diagnosticarea Danielei Alecse cu boala celiacă-intoleranță la gluten, s-a transformat încet și sigur într-o poveste de succes. Daniela Alexe, bucovineancă, originară din Suceava, având și pasiunea gătitului și a prăjiturilor făcute în casă, a pus pe picioare businessul L’Amande, unde sunt produse și comercializate zeci de rețete fără gluten. Acest brand a ajuns și în Bacău. Aici, povestea este dusă mai departe de Florin Nedeff și Bogdan Ilieș.

Duminică, 27 iunie, la deschiderea L’Amande, câteva persoane așteptau cu emoție să guste din produsele de aici. O parte dintre aceștia sunt persoane cu intoleranță la gluten și spun că au așteptat de multă vreme deschiderea unei astfel de cofetărie. Prezentă la fața locului a fost și creatoarea L’Amande: „Unul dintre cele mai mari câștiguri ale vremurilor actuale e că ne putem înțelege mai bine corpul și să-i oferim alimentele cu adevărat hrănitoare și utile bunei lui funcționări. Odată cu extinderea L’Amande în România mi-am propus să vin în întâmpinarea oamenilor care au nevoie de produsele noastre și, totodată, vor să își ducă alimentația într-o zonă mai sănătoasă.



Businessul L’Amande a pornit dintr-o nevoie”, spune Daniela Alecse. “Și nevoia era de a avea acces și de a consuma alimente care nu conțin gluten, dar în același timp să nu fie un rabat pentru calitate. Mă bucur că am reușit acest lucru în cinci ani și clienții au fost cei care au dat putere L’Amande și m-au ajutat pe mine și pe colegii mei să mergem mai departe și să ne străduim să le fim alături cât mai multor români. Azi deschidem un nou capitol prin deschiderea unui cofetării în Bacău. Dificultățile pe care cu toții le-am avut în ultimul an și jumătate nouă ne-au confirmat: dacă le oferi oamenilor produse de calitate, fără compromisuri, ei vor avea încredere în tine și îți vor fi alături în momente dificile. Asta ne-a ajutat să trecem cu bine peste provocările din 2020 și în 2021, iată, să ajungem într-un nou oraș din România. Aici pot fi menționate câteva cifre și statistici: parcursul financiar din 2020, cele mai populare 3-5 produse, povești pozitive de la clienți recurenți care au nevoie de produsele L’Amande, oferta de produse pentru Bacău.

În cei cinci ani de existență am creat și adaptat peste 200 de rețete, astfel încât acestea să nu conțină gluten, chiar dacă unele dintre ele sunt rețete tradiționale. Și am reușit asta fiind cât mai aproape de gustul tradițional pe care oamenii îl știu și îl apreciază. În portofoliul actual al L’Amande se găsesc aproape toate prăjiturile clasice, dar și cele moderne, dar toate rețetele sunt adaptate în așa fel încât să nu conțină gluten sau alți alergeni. Și am diversificat și oferta de produse care nu conțin lapte, ou. Până la urmă se poate spune, și noi am demonstrat-o, că bucătăria e un domeniu extraordinar al experimentării. Nu ne oprim aici. Ne dorim să rămânem aproape de consumatorii noștri și vom continua să diversificăm gama de produse. Tocmai de aceea este atât de important să ajungem în cât mai multe orașe și să aflăm direct de la oameni ce și-ar dori să găsească atunci când trec pragul L’Amande”, a mai spus Daniela Alecse.


“Povestea noastră s-a născut din dorința de a aduce pe piață produse de calitate, fără gluten, dar și gustoase, care pot fi consumate în siguranță. Știm cât de important este pentru persoanele diagnosticate cu boală celiacă, intoleranță sau alergie la gluten să aibă la dispoziție produsele necesare pentru alimentația lor zilnică. Iar pentru cei care nu se regăsesc în această situație ce propunem noi este și un exemplu că alimentele pot fi și altfel și în centrul tuturor deciziilor să fie grija față de client și dorința de a nu compromite calitatea nutritivă a produselor.”
Daniela Alecse


„Sunt încântat să avem prima cofetărie-patiserie-produse fără gluten din Moldova. Eu cochetez cu această idee de peste 10 ani-produse fără gluten, produse dietetic, produse sănătoase- și întâmplarea fericită a fost să ne întâlnim cu doamna Daniela Alecse și să colaborăm. Ne așteptăm să facem cât mai mulți copii fericiți, în special pe cei cu intoleranță la gluten, copii diagnosticați cu boala celiacă. Zâmbetul lor este cel mai important când intră în cofetărie și pot să își aleagă absolut orice de pe raft.”
Bogadan Ilieș, L’Amande Bacău

La L’Amande, care înseamnă migdală în limba franceză, doritorii pot găsi de la prăjituri și produse de cofetărie, la produse de brutărie-brioșe, croisante, cozonaci, franzele, etc- și pizza. Cât despre prețuri, reprezentanții francizei L’Amande în Bacău susțin că „prețurile sunt normale, raportate la costurile materiei prime”. În „traducere”, vă putem spune că o prăjitură are un cost mediu de 10 lei. În schimb, calitatea e evidentă iar gustul desăvârșit. L’Amande, desserts sans gluten s-a deschis la intersecția străzilor Războieni și Aleea Parcului, fiind așezată central, la intrarea în Parcul Cancicov.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri