19 aprilie 2024
EconomieRubrica saptamanala despre piata de capital: Bursa si adrenalina

Rubrica saptamanala despre piata de capital: Bursa si adrenalina

Saptamana precedenta a fost caracterizata de evolutii spectaculoase la bursele din intreaga lume. Primele doua zile au fost in general scaderi anormale”, in sensul ca deprecierile au avut valori uzuale, iar aparitia unor evolutii negative era si ea predictibila. Astfel, principalii indici vest-europeni au scazut lunea trecuta cu valori situate in jurul lui 1%, iar marti deprecierile au fost chiar mai reduse. La BVB evolutiile negative, desi au fost mai ample, pot fi considerate tot ca fiind normale, avand in vedere criza politica specifica doar Romaniei, precum si situatia economica mult mai precara decat cea din statele amintite.
Nivelul de adrenalina a crescut abia miercuri, odata cu scaderile importante de la majoritatea burselor: indicele american S&ampP s-a depreciat cu aproape doua procente, in timp ce atat FTSE, cat si DAX au pierdut fiecare peste 2.5%. Cei care vor spune ca nici chiar cele aproape 3 procente cu care a scazut indicele DAX nu reprezinta ceva spectaculos cu siguranta ca nu vor obiecta in ceea ce priveste gradul de spectaculozitate de la BVB, unde indicele BET-FI a pierdut miercurea trecuta circa 6% din valoare, ajungand la valoarea de 20.674 de puncte, dupa ce cu circa o luna in urma se apropiase de 26.000 de puncte.
Desigur ca aceeasi criza din tara noastra poate constitui o explicatie a scaderilor mult mai ample de la bursa. Opinia mea in legatura cu acest aspect, fara a ignora influenta crizei politice, este usor mai nuantata, si porneste de la o constatare de bun simt: criza era si acum doua saptamani, cand bursa crestea. Personal consider ca factorul determinant al volatilitatii crescute de la BVB este lichiditatea mult mai scazuta, numarul mic de societati listate, si valorile extrem de reduse ale tranzactiilor zilnice (comparativ cu marile burse citate, dar chiar si cu bursele statelor vecine). Practic, cu adoar” cateva milioane de Euro, la BVB esti un jucator important…
Evolutii si mai spectaculoase s-au inregistrat joia trecuta, cand majoritatea burselor au recuperat in buna masura scaderile din ziua precedenta, pe fondul unor vesti bune venite din SUA: cresterea PIB-ului american cu 3.5%. In absenta oricarei vesti pozitive interne (ceea ce-mi confirma teoria referitoare la efectele reduse ale crizei asupra BVB, dar si pe cea a puternicei corelari globale, de care am tot vorbit),a BETFI a crescut cu circa 3.6%. Aceasta a determinat cu siguranta cresterea la maxim a adrenalinei celor ce au vandut SIF-uri la minimele de miercuri…
[ad#stire] Investitorii mai putin avizati nu trebuie sa piarda din vedere urmatorul aspect: o volatilitate mare, dublata de evolutii neasteptate, constituie conditii asteptate de marii speculatori, caci in general astfel de momente lor le sunt prielnice. Mecanismul profitului e simplu: atunci cand exista un entuziasm general, si majoritatea micilor jucatori cumpara, speculatorii inspirati vand, iar atunci cand acurge sange pe strazi” aceeasi speculatori cumpara (dupa cum este si un indemn bursier pe care l-am mai citat).
In aceste conditii, sfatul meu ramane acelasi: o abordare prudenta si un orizont de timp cat mai lung al investitiilor. In nici un caz nu actionati emotional: nu vindeti din cauza panicii, dar nici nu cumparati (doar) din entuziasm. Lasati adrenalina speculatorilor!
Autorul poate fi contactat pe email: [email protected], sau la tel 0748-54.82.67.

Alexandru Finaru



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri