26 aprilie 2024
ActualitateRoșii românești, pe piață, până în decembrie

Roșii românești, pe piață, până în decembrie

În urmă cu trei ani, lua ființă programul prin care fermierii erau încurajați să cultive roșii în spații proteajate. Măsura intervenea în scopul de a asigura necesarul de tomate în extrasezonul o producție. Astfel, agricultorul care opta să cultive roșii în spații protejate (sere, solarii etc) cel puțin 1.000 mp, beneficia de la stat de o subvenție de 3.000 de euro. Pentru a primi acești bani, fermierii aveau obligația de a vinde, cu acte, în extrasezon, minimum 2 kg de tomate/mp. Astfel, se asigura necesarul de roșii de pe piață din perioadele 1 ianuarie – 31 mai (ciclul I de cultură) și 1 noiembrie – 20 decembrie (ciclul II de cultură).

Interesant de reținut că, în primul an de program, s-au înscris 46 de fermieri, dintre care 25 au înfiinţat cultura de tomate pe cei 1.000 mp., dar doar 20 au reușit să finalizeze programul (unul în ciclul Iși 19, cilcul II). „Astfel, încă din primul an de la lansarea programului, s-au înființat peste 2 hectare de solarii cu tomate care au adus pe piețele din județul Bacău, în extrasezon, o cantitate de peste 40 tone de tomate românești de foarte bună calitate”, arată reprezentanții Direcției pentru Agricultura Județeană Bacău. Programul a mers bine și în anul următor, când s-a reușit creșterea suprafeței cultivate cu tomate în spații protejate la 3,11 hectare.

Vremea a fost de partea legumicultorilor



Anul acesta, 45 de fermieri au aderat la program, dintre care 37 au înființat cultura de tomate pe cei minimum 1.000 mp. În total, au fost cultivate cu roșii aproape 4 hectare, de pe care se estimează că va fi valorificată în extrasezon o producție de peste 90 tone de tomate românești. Numai în primăvară, 8 fermieri au adus pe piață peste 20.500 de kg. de roșii.

Daniela Cămară

În plus, în acest sfârșit de an, agricultorii băcăuani vor asigura pe piața județului o cantitate de peste 70 de tone tomate de calitate. Daniela Cămară este din Dofteana și a pus roșii pe 1.100 de mp. Crede că va putea recolta în jur de 3.000 de kg, roșiile urmând să ajungă în zonă, la populație ori la magazine și restaurante.

„Este al doilea an în care primesc subvenții și sunt mulțumită, pentru că, efectiv, ne ajută, noi stând undeva, la munte, iar terenul nu este foarte bun. Anul trecut, am cultivat în primăvară și a fost greu, din cauza iernii prelungite. Acum, am pus pentru ciclul II, iar vremea ne-a ajutat”, spune Daniela Cămară, producător din Dofteana.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri