România şi Ucraina

3

Noua lege a Parlamentului de la Kiev care desființează învăţământul în limba maternă ar trebui să fie un semnal pentru toată lumea asupra direcţiei în care se îndreaptă Ucraina.

Pentru că, în ciuda declaraţiilor pro-europene, a faptului că ucrainenilor li s-a permis să intre în UE fără viză (lucru de care românii nu au beneficiat nici o secundă înainte de aderarea noastră din 2007), agenda establishmentului ucrainean este alta. Culmea este că Bucureştiul, care ar trebui să aibă grijă de minoritatea românească de peste graniţă, continuă să ajute Ucraina, ba chiar are trupe militare în ţara vecină, pentru exerciţii comune.

Să nu uităm că o lege similară, adoptată acum câţiva ani, a aprins focul în estul ţării. Atunci, abrogarea legii care permitea folosirea limbilor regionale şi care dădea voie ruşilor din Donbass să vorbească ruseşte în administraţie şi românilor din Bucovina să vorbească româneşte, a provocat demonstraţii de proteste. Armata a intervenit brutal, împușcând demonstranţii, forţele de ordine s-au confruntat cu militarii (mai ţine minte cineva episoadele în care Armata ucraineană trăgea cu rachete în sediile miliţiei?) şi aşa a început războiul civil.

PUBLICITATE

Nici atunci şi nici acum, Bucureştiul nu a reacţionat decât prin câte un comunicat diplomatic, în care-şi „exprimă îngrijorarea”. În schimb, România a susţinut poziţia Ucrainei în confruntarea cu Rusia, deşi, după cum s-a văzut, a avut numai de pierdut. Evident, poziţia României este determinată de SUA, care au anumite interese în zonă; totuşi, să nu uităm că Ucraina doreşte aderarea la Uniunea Europeană şi asta înseamnă anumite standarde aplicate minorităţilor.

Şi pentru că tot ni se repetă sistematic faptul că ruşii ne-au furat Basarabia, să nu uităm că Bucovina ne-a fost răpită cu mult înainte. Dacă Moldova dintre Prut şi Nistru a intrat în componentă Rusiei la 1812, nordul Moldovei, botezat de ocupanţi Bucovina, a fost luat la 1775 de Austria.

Faţă de Basarabia, care a stat 106 ani sub stăpânirea rusească până la Marea Unire din 1918, Bucovina a stat sub ocupaţie austriacă 143 de ani. URSS a reocupat nordul Bucovinei în 1940, l-a păstrat după Al Doilea Război Mondial şi a trecut teritoriul sub stăpânirea Kievului, alături de teritorii furate de la alte ţări, ceea ce face ca Ucraina să cuprindă hălci luate de la Polonia, România, Cehoslovacia şi chiar Rusia (deşi ruşii şi-au luat Crimeea înapoi).

Întrebarea firească este simplă: Cât timp vom mai susţine Ucraina în detrimentul intereselor noastre naţionale?

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

3 COMENTARII

  1. Păi de abia ați spus că interesele geopolitice în zonă nu le dictăm noi și că americanii au destule conflicte în zonă (și nu numai) ca să mai dorească unul între RO și Ucraina. Am vrut NATO și UE (și am vrut-o, căci suntem 5 milioane plecați la muncă în Vest ) deci am luat totul la pachet și ne-am conformat regulamentelor europene. Eu nu cred că vreun investitor străin ar fi cheltuit vreun miliard într-o țară la marginea spațiului sovietic fără a avea garanții teritoriale gen NATO, anticorupție gen comisia de la Veneția etc…altfel se putea întâmpla ca în Don-bas: azi investești în Bacăul românesc și mâine dai șpagă ca să-ți menții afacerea funcționarilor lui Putin. Asta e, suntem chelea … și nu facem noi jocurile în zonă; și nici nu le-am făcut vreodată.

  2. Răspunsul firesc este la fel de simplu: atâta timp cât acesta va fi interesul conducătorilor „de facto” ai țării noastre, adică SUA (Stăpânul Universal Atotputernic). Sau, pe limba lor, USA, adică „Uniunea Sovietică Ailaltă”.

LĂSAȚI UN MESAJ