România normală și educată de actuala clasă politică nu are nevoie să învețe istoria neamului. În definitiv, după 30 de ani în care politicienii și-au bătut joc de istorie, scoțând din manuale tot ceea ce era important pentru ca elevii să capete imaginea necesară creării unui început de educație patriotică, de ce ne-ar mai deranja că se renunță de tot la studiul acestei materii?!
La ce le-ar mai folosi elevilor să învețe o istorie castrată de principalele evenimente, o istorie în care Ștefan cel Mare are cinci rânduri, în care nu se pomenește un rând despre 1907 iar asupritorii românilor sunt elogiați?! Până la urmă, românul nu trebuie să știe decât că a fost dintotdeauna un șparanghelist iar nevasta sau fiica au prestat mereu la video-chat sau la versiunile anterioare inventării Internetului.
Atât. Hegemonul nu are nevoie de români care să-și amintească de faptul că, odinioară, opreau armatele turcești, maghiare, poloneze sau chiar germane și, uneori, mai dărâmau imperii. Ion Ghica ne povestește pentru ce era judecat Nicolae Bălcescu sub acuzația de înaltă trădare: la cazarmă aduna sergenții și soldații în timpul liber și le povestea despre vitejiile românilor în luptele cu turcii, tătarii, lehii și ungurii, le povestea despre vremurile lui Mircea, Ștefan și Mihai, ba chiar îi învăța să scrie și să citească.
O să ajungem vremurile în care deținerea unei cărți de istorie se va pedepsi grav pentru că – după cum spuneam – cei care au pus stăpânire pe țara asta nu au nevoie de cetățeni care să pună întrebări, ori, blasfemie!, să se revolte și să-și ceară drepturile. Istoria este o materie periculoasă pentru că ne spune clar că în România, românii sunt îndreptățiți să fie stăpâni. Și pe teritoriu, și pe resurse, și pe destin. Or, hegemonul nu dorește asta. El vrea să exploateze în liniște resursele, să ne vândă mărfurile produse de el și să ne folosească drept carne de tun în războaiele sale.
Pentru asta are nevoie de un popor român cu un creier cât mai neted, care să nu i se împotrivească și care să-i accepte, bucuros, toate solicitările. Acestea fiind spuse, mă aștept să vină iar vreo fătucă să mă întrebe obraznic cum de-mi permit să scriu ce vreau eu. Pentru că, iată, la trei decenii de la evenimentele care au răsturnat dictatura, se găsesc suficienți tineri care să aibă astfel de dileme: de ce există oameni care își permit să aibă propriile opinii și, mai mult, cum de acești oameni sunt lăsăți să spună lucruri care contrazic dogma oficială?!
