Domnul Orban a identificat, la zece ani după domnul Băsescu, cine ține țara în loc: oamenii săraci, pe care dânsul îi numește asistați social, deoarece ar aștepta oarece de la stat. Totuși, conceptul de stat modern înseamnă exact asta: ca statul să ajute, atunci când este cazul, cetățenii aflați în dificultate.
Nici nu are rost să aducem în discuție faptul că bugetul României pentru asistență socială este unul dintre cele mai mici din UE atât ca valoare absolută cât și ca procent din PIB. Acestea sunt amănunte; domnul Orban a identificat, în mod corect, o temă extraordinară de campanie.
Deși, ca să fim drepți, această tema a fost valorificată prima dată de USR. Unul dintre purtătorii de cuvânt ai acestui partid, domnul Caramitru, vituperează de o bună bucată de vreme împotriva săracilor, a oamenilor cu prea mulți copii, a celor care chiar cred că au dreptul să aleagă ce partid doresc.
Desigur, dacă am fi corecți, am specifica, totuși, că această manieră de a face politică nu este o invenție nouă, domnul Hitler a aplicat aceste principii cu mult înainte ca domnii Orban și Caramitru să se fi născut. Ideile național-socialiste (relax, n-are legătură cu socialismul și abia are ceva tangențe cu naționalismul) care au adus victorii politice NSDAP fac cu ochiul politicienilor de dreapta din România, în contextul unei catastrofale prăbușiri a culturii electorale și a educației, în general.
Și nu este vorba doar de politica – spectacol (în locul defilărilor cu torțe se defilează cu luminile de la ecranele telefoanelor), este vorba despre ducerea la extrem a oricăror idei. De la asaltul împotriva artiștilor care au alte idei decât cele permise de USR sau PNL, până la ideea că unor oameni nu ar trebui să li se permită să facă prea mulți copii.
Chiar ideea eugeniei a prins foarte bine; amintiți-va de acel primar care a propus ca unor oameni să li se permită să conceapă un copil abia după verdictul unei comisii. Eliminarea adversarilor prin alte metode decât cele electorale este la mare cinste, purificarea societății de elementele așa-zis necorespunzătoare le pare o idee foarte bună în vreme ce acei cetățeni care au alte concepții și idei sunt puși la stâlpul infamiei. Deocamdată, la modul verbal.
Desigur, în lipsa unui echilibru politic și a tăcerii societății civile, care vede numai păcatele celor din partea stânga a eșichierului, există o probabilitate destul de mare să vedem, în curând, și aspectele mai puțin metaforice ale național-socialismului românesc.
