8 mai 2024
CulturăRezumând un iunie eminesciano-…

Rezumând un iunie eminesciano-…

„Ceea ce s-a petrecut într-o comună din nord de ţară merită luat ca model pentru orice localitate din România, mai mare sau mică”, ne-a spus Dumitru Brăneanu, după ce a petrecut două zile în Dumbrăveni, judeţul Suceava. Au fost mai întâi un concurs de recitare din poezia eminesciană, cu participarea elevilor de gimnaziu şi liceu de la noi şi din Republica Moldova (Şcoala „Acad. Mihai Cimpoi” Larga, raionul Briceni), apoi Festivalul Internaţional „Mihai Eminescu”, ediţia a XVI-a (invitaţi, poeţi din Spania şi Honduras), lansări de carte şi medalii ş.a. Au fost de faţă cinci academicieni, scriitorul Dinu Flămând şi copilul-minune Rareş Prisacariu, care ne-a dojenit că „uneori nu mai ştim să vorbim româneşte”.

… alecsandrian

13, marţi



La 13 iunie (stil vechi) 1899 s-a născut George Călinescu, cel care aminteşte de mărturia de mitrică emisă de Mitropolia Moldovei în 1835, oferind a doua variantă a zilei de naştere a bardului de la Mirceşti.

14, miercuri

Agerpres (Agenţia Română de Presă) publică un medalion deschis cu enunţul: „Vasile Alecsandri s-a născut la Bacău, la 14 iunie 1818”. „Observator cultural” din aceeaşi zi alocă două pagini relaţiei fertile a poetului cu Galaţiul secolului său. Noi am făcut „un altfel de 13-14” (Dan-Bogdan Hanu, în „Expres cultural”), îmbrăţişând cele două zile (în prima, lansarea cărţii lui Constantin Călin „Întoarceri la Alecsandri”, iar în a doua, momentul din faţa bustului poetului, aflat în holul Literelor băcăuane).

22, joi

Imitându-l oarecum pe Radu Beligan cu volumul din 1978 „Luni, marţi, miercuri…”, ne-am dat întâlnire la Biserica „Precista”, unde la 22 iunie 1818 a fost încreştinat viitorul poet de către părintele Ioan. Am numărat unsprezece entităţi prezente: Direcţia Judeţeană de Cultură, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Filarmonica „Mihail Jora”, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Universitatea „Vasile Alecsandri”, Primăria municipiului Bacău, Casa Memorială „George Bacovia”, Revista „Ateneu”, Despărţământul ASTRA „Vasile Alecsandri”, filialele locale ale Uniunii Scriitorilor din România şi Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Preoţii Mihai Tomozei şi Adrian-Constantin Bârdan au oficiat serviciul religios, iar tineri din grupul vocal „Vatra satului”, dirijat de Ioachim Dămoc, au cântat pe versurile lui George Sion („Limba românească”) şi V. Alecsandri („Hora Unirii”).

A fost prilejul să prezentăm noutăţile momentului: • ziua de 22 iunie mai înseamnă ceva: oficierea căsătoriei, în 1928, a Agathei Grigorescu cu George Bacovia; • în 1923, ea s-a decis să lege prietenie cu poetul, renunţând la relaţia cu magistratul clujean George Popovici, despre care a aflat că era tatăl unei fete, în urma unei aventuri (cf. C. Călin, Dosarul Bacovia, I, p. 238); • studenta Andreea Anchidin ne scrie din Polonia că a discutat cu profesorul Lucasiewicz despre Paulina, soţia lui Vasile Alecsandri, şi familia ei; • Viorel Roman ne-a anunţat cu bucurie că Primăria a înlocuit panoul reprezentându-l pe cel omagiat, la Insula de Agrement (un meseriaş nu găsise alt loc pentru a bate un cui decât în ochiul din poza scriitorului); • ne-am dat întâlnire deocamdată pentru 2024, urmând îndemnul poetului, „citat” de Mircea-Constantin Jurebie: Iar peste ani, când din cereşti altare/ Voi fi strigat, să-mi faceţi pomenire/ Şi să-mi aprindeţi toţi o lumânare,/ Spre literară, dragă amintire!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri