Se împlinește, în curând, un an de când Valentin Vieru a fost ales primar al municipiului Moinești, așadar e momentul să tragă linie și să adune.

„Din punct de vedere al proiectelor demarate sunt mulțumit, dar din cel a investițiilor, nu sunt. A fost un an în care am cheltuit foarte mult pentru pregătirea documentațiilor tehnico-economice, a studiilor de fezabilitate sau a proiectelor tehnice. Rezultatele vor deveni palpabile în 2019”, a declarat Valentin Vieru.

Cele mai multe documentații au fost sau urmează să fie depuse la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADR N-E), spre a obține fonduri nerambursabile. „O parte dintre proiecte sunt în faza de precontractare: au trecut de evaluare, au fost făcute vizitele în teren, iar acum așteptăm să fim chemați la semnarea contractului”, arată edilul.

„Sper să obținem 14,5 milioane de euro”

Unul dintre proiectele depuse de Primăria Moinești vizează anveloparea a trei clădiri publice în scopul îmbunătățirii eficienței energetice. E vorba despre cele în care funcționează Colegiul „Grigore Cobălcescu”, Școala „George Enescu” și Direcția de Asistență Socială. Investiția va costa, în total, 5 milioane de euro.

„Tot la ADR N-E am depus un proiect pe mobilitate urbană, care se află în etapa de evaluare și care ar atrage 14,5 milioane de euro”, afirmă primarul. Cu acești bani va fi refăcut carosabilul pe o lungime de 5,5 km, trotuarele de pe ambele părți (11 km), vor fi realizate piste pentru biciclete (5,5 km), un sistem de supraveghere video, un sistem de iluminat cu lămpi ornamentale (11 km), un sistem subteran pentru cabluri, vor fi modernizate spațiile verzi dintre blocuri, vor fi pavate aleile și montate bănci, coșuri, lămpi.

„Vrem să atragem 14,5 milioane de euro din cele 42 de milioane care au fost alocate acestei axe; asta ar reprezenta 30 la sută din total”.
Valentin Vieru, primarul municipiului Moinești

„Revitalizarea” orașului, pe Axa 13

Specialiștii Primăriei, mai exact cei care se ocupă de scrierea proiectelor, mai au în lucru documentațiile pentru extinderea sistemului de iluminat public, reabilitarea Creșei Moinești și modernizarea infrastucturii sociale și rutiere, ultima urmând să fie depusă pe Axa 13 a Programului Operațional Regional, destinată revitalizării fizice, economice și sociale a orașelor mici și mijlocii:

„E vorba despre modernizarea străzii 1 Mai și realizarea de piste pentru biciclete pe str. Căpitan Zăgănescu, str. Mihai Eminescu și în centrul municipiului. Fiind un proiect integrat, cuprinde și obiective sociale: Centrul de zi pentru vârstnici, care va fi înființat pe str. Zorilor prin reabilitarea unei centrale termice și extinderea clădirii în care a funcționat Școala de fete, realizarea Muzeului orașului și a Centrului de agrement pentru tineri.”

Centru SPA, bazin acoperit și piscină

Prin Programul Național de Dezvoltare Locală derulat de Guvern vor fi modernizate Școala Gimnazială „Ștefan Luchian” (proiect în valoare de 8,5 milioane de lei) și podul de pe str. 1 Mai (1,32 milioane de lei). Niște investiții s-au făcut, totuși, anul trecut, și-a amintit edilul: esplanada din centrul municipiului, scena din Parcul Băi, podul de pe str. 13 Septembrie și alte lucrări care au vizat întreținerea infrastructurii existente.

Valentin Vieru a mărturisit, în final, că își dorește foarte mult să obțină bani pentru Centrul Sportiv al Moineștiului, care va cuprinde un bazin de înot acoperit, un centru SPA, o piscină exterioară, o parcare și două terenuri de tenis cu zgură: „Am depus solicitarea la Compania Națională de Investiții și sperăm ca răspunsul să fie pozitiv pentru că moineștenilor le lipsește un complex sportiv modern.”

15 COMENTARII

  1. De strand nu se mai zice nimic? De mai bine de 10 ani se tot promite reamenajarea strandului in campaniile politice, dar fara rezultat.

  2. DORIM CA SI STR.PACURARI,DIN GAZARIE S-A FIE CONCESIONATA DE COM.MAGIRESTI,CARE E IN STARE S-O ASFALTEZE…

  3. 15000 locuitori…..mai degraba comuna cu taxe de MUNICIPIU:)))vreun parc industrial ceva nimica?Joburi la oameni?Ca nici investitori,nici tipenie de turist n am vazut…daca n-ar fi spitalul si primaria (care-s cei mai mari angajatori)ar fi CATUN.

  4. Despre subsolul de la blocuri care sunt pline de rahat și pute îngrozitor pe scări, de o să ne imbolnavim de hepatită nu se discuta nimic?Eu cred ca și acest lucru e foarte important. Plătim terenul de sub bloc care colcăie de mizerie deoarece nu s-a reparat nimic de zeci de ani.Nu se ia nici o măsură? Să faceți proiecte și pentru subsoluri să fie reparate canalizările sa fie curățate subsolurile mai ales pe strada Vasile Alecsandri întregul bloc E24.E 23. E22. E21 și altele.

  5. De strada Avram Iancu se mai stie ceva pe la Primaria Moinesti? Si cei ce locuiesc aici platesc impozite si taxe. Pe cand si pentru locuitorii din zona canalizare si asfalt? Oare cel mai vechi monument iatoric dim Moinesti, biseria “Cuvioasa Parascheva” – 1703- nu merita a fi introdusa in circuitul turistic?

  6. E dificil de administrat o casa …dar un oras! Nu stiu daca m-as descurca! Consider ca e de datoria mea sa aduc la cunostinta lucruri ce au ramas nefinalizate. Pe str.Dr.Bagdazar s-a inceput adancirea albiei paraului( spre rusinea mea nu stiu cum se numeste). Toate bune incepute dar au ramas intre salcii mormane de pamant ce asteapta sa fie ori folosite ori ridicate…nici nu stiu daca s-a terminat lucrarea…..e dezolant! Si tot pe str. Dr .Bagdazar apa potabila lasa de dorit…e galbena si plina de mal…nu se poate folosi! Aici ca sa ma conving am sa apelez la o analiza de laborator! Fara urma de repros…dar mi-ar face placere daca….s-ar rezolva! Cu stima pt cei care se straduiesc sa fie mai bine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here