Am fost educat sa fiu echilibrat, in toate. Sa nu fac abuzuri, sa nu exagerez in nicio situatie, sa pastrez minima decenta in orice. La fel am procedat si eu la rându-mi, când a trebuit sa imi formez, sa-mi pregatesc propriul copil pentru viata.
Admit, abia acum, intr-un târziu, ca nu a fost intocmai OK sa-i imprim caracterului copilei mele aceasta linie, acceptata de o parte dintre oameni si dorita, mai ales, de Dumnezeu, singurul de care imi pasa. Asta nu pentru ca alegerea mea a fost strâmba, ci mai curând pentru ca viata iti dovedeste altceva.
Stiu, nu tot ce cred eu ca e bine va fi obligatoriu insusit de restul. Adica, lumea nu va fi niciodata cum sunt eu. Intelege asta toata lumea, cred. Nu-mi ramâne decât sa ma revolt intr-o maniera nedureroasa pentru nimeni, scriind câteva rânduri. Asadar, ma deranjeaza nu atât indolenta celor care au obligatia de a ne face viata, in general, mai buna, ci mai curând rezultatul acestei inactiuni impardonabile. Pentru ca realmente ma doare când vad cum oamenii – batrâni si tineri, deopotriva, mor de frig in case, in anul de gratie 2014.
Ca, la aparitia unei urgente, nu mai pot iesi si nici nu pot fi scosi din curtile inzapezite, caci nici strazile nu sunt altfel, ci la fel de pline de troiene. Ca nu au de niciunele prin camara pentru a trece in siguranta iarna.
Ca vin in sprijinul lor doar copii de vârsta majoratului care, in alte conditii, ar fi trebuit sa-si vada de frumusetea irepetabila a acestor ani, ai tineretii. Si nu e Craciunul sau Ajunul Anului Nou, nici sarbatoarea Pastelui, când altfel ii vedem pe mai toti oficialii si neoficialii care au nevoie de imagine inghesuindu-se pe la usile saracacioase ale celor in nevoi.
Ei, acesti copii, din punctul meu de vedere, de exceptie, o fac in tot restul anului, dar mai cu seama in momentele critice, când este reala nevoie de un sprijin din partea cuiva. Si fara a pretinde ceva la schimb. Ei nu au nevoie de imagine, stiu cum arata in ochii comunitatii, stiu ca rezultatul gestului lor e doar unul, pe placul oricui cu inima nestricata de putregaiul zilelor noastre. Ar fi vrut, cred, doar ca iarna sa fie iarna. Cu zapada, dar si cu drumuri curatate, linistiti ca toti oamenii sunt satui, feriti de gerul iernii in camere incalzite, multumiti de viata pe care o duc.
