16 mai 2024
CulturăRevista VITRALIU, o „carte'' de istorie şi literatură editată de Centrul de...

Revista VITRALIU, o „carte” de istorie şi literatură editată de Centrul de Cultură „George Apostu”

În derularea bogatului şi diversului program al ediţiei a XXVIII-a a Zilelor Centrului de Cultură „George Apostu” (9-12 mai 2023), în prima zi, a avut loc şi lansarea Revistei VITRALIU, anul XXXI, nr. 58, aprilie 2023, periodic al Centrului de Cultură Internaţional „George Apostu”, director fiind Gheorghe Geo Popa, iniţiatorul, inima şi sufletul acestei prestigioase publicaţii.

Cu un format generos, tipărit în condiţii grafice deosebite, pe hârtie offset, la Master Print Super Offset prin Print Partner SRL, recenta ediţie beneficiază de semnăturile unor importante şi prestigioase personalităţi ale culturii, ştiinţei, artei şi literaturii din România. În cele 250 de pagini, un record al apariţiilor de până acum, colegiul de redacţie: Alin Sebastian Popa, Gheorghe Iorga, Daniel Ştefan Pocovnicu, Ion Fercu, Dan Petruşcă, Victor Eugen Mihai-VEM – secretar general de redacţie, a structurat conţinutul pe teme majore ale timpului pe care îl trăim, astfel că materialul din deschiderea revistei „Austria cea democratică şi bogată…” este semnat de Ioan Aurel Pop, preşedinte al Academiei Române, urmat de alte teme de istorie, mai veche şi mai nouă, legate de evenimente care au marcat istoria lumii şi a Europei, semnate de Alin Sebastian Popa, Dumitru Vitcu, Ionel Savitescu, Livia Sibişteanu, Mircea Coloşenco, continuând cu alte teme şi autori remarcabili prin operă, viaţă şi moştenirea culturală: Adrian Dinu Racheru, Petru Bejan, Leo Butnaru, Gheorghe Grigurcu, Emil Nicolae, Ion Fercu, Alexa Visarion, Mircea M. Ionescu, Gheorghe Iorga, Gellu Dorian, Dinu Grigorescu, Dan Perşa, Ioan Holban, Ion Parhon, Constantin Coroiu şi mulţi alţi semnatari de cronici literare, eseuri, poezie, teatru etc., ale căror idei, teme, aborbări fac lumină sau deschid noi piste în descifrarea unor enigme sau controverse privind istoria  literară, curentele filosofice, noutăţile ştiinţifice sau din domeniul artelor plastice, teatru, muzică, cât şi din viaţa şi opera unor mari personalităţi ale culturii române şi universale. Dovada o găsim chiar pe prima copertă, unde este publicat următorul citat: „O alianţă cu ruşii în orice împrejurare, o încredere în cuvântul sau semnătura lor, va fi întotdeauna o nebunie scump plătită”, preluat din „Războaiele dintre ruşi şi turci”, vol. II, 1880, autor A.D. Xenopol.

Cred că am putea nota şi o altă premieră, prezenta ediţie a Revistei VITRALIU apare cu sprijinul financiar al Companiei DEDEMAN, al cărui preşedinte, Dragoş Pavăl, face o onorantă mărturisire: „Ne bucurăm când oraşul nostru devine gazdă pentru evenimente culturale deosebite, cu invitaţi de seamă şi momente inedite. Bacăul are nevoie de iniţiative relevante care să genereze un impact pozitiv asupra comunităţii, iar noi suntem onoranţi să le încurajăm şi să le susţinem în calitate de partener.



Revista VITRALIU nu se găseşte în reţelele de difuzare a presei, însă poate fi procurată la toate manifestările culturale organizate de Centrul de Cultură „George Apostu”, la sediu cât şi în colaborare cu alte instituţii.

 

 

 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri