24 aprilie 2024
CulturăRevista ATENEU, februarie 2020: Autostrada „George Bacovia”

Revista ATENEU, februarie 2020: Autostrada „George Bacovia”

Frumoasă ideea de color, coperţi plus două pagini de interior. Dă o notă de eleganţă şi stil. Am mai remarcat la ediţia pe luna februarie ilustraţiile. Se vede aici îngemănarea dintre literă şi culoare: reproduceri după lucrări expuse la Anuala UAP – 2020. Cele 24 de pagini ale ediţiei cu numărul 606 cuprind cronici literare, teatrale şi muzicale, recenzii, reportaje, poezie, istorie literară, ştiri şi note informative de la evenimentele lunii care a trecut, semnate de redactorii reviste şi de prestigioşi colaboratori.

La rubrica „temeiuri în acvaforte”, Marius Manta ne aduce sau ne trimite în lumea caricaturii, „semn al cunoaşterii, probă de foc a unei conştiinţe acide, dar drepte”. Şi, mai departe: „Caricatura iluminează prin relevanţă. Acolo unde este, meritul caricaturistului este de a trăi cu ingenuitate alături de personajele sale, luându-le în acelaşi timp în serios.”

Aici, criticul ni-l aduce pe Constantin Ciosu „care reprezintă unul dintre cele mai de succes capitole în caricatura românească.” S-a văzut şi din Expoziţia personală de la sfârşitul anului 2019, de la Galeriile ALFA, realizată sub egida Uniunii Artiştilor Plastici (filiala Bacău) şi a Muzeului de Artă, la care Constantin Ciosu a venit cu peste 200 de lucrări.
Urmăriţi-l pe Constantin Ciosu, publică în ATENEU, participă la zeci de concursuri naţionale şi internaţionale, caricatura lui străbate timpul rămânând mereu o „operă deschisă”.



Mai citim „Industria poeziei”, de Adrian Jicu, proză de Constantin Severin: „Lolita din Melbourne”, „O gâlceavă medievală despre amor” – Elena Ciobanu, prof. dr. Gheorghe Iorga continuă cu episodul doi din „Sfidarea istoriei literare şi arta răsturnărilor paradoxale”, iar prof. Dan Petruşcă publică „Blasfemii (1), Daniel-Ştefan Pocovnicu surprinde prin abordare şi sinceritate cu „Autostrada «George Bacovia», o privire critică asupra creaţiei criticului şi istoricului literar Constantin Călin.

Revista ATENEU se distribuie şi prin reţeaua de difuzare a SC DEŞTEPTAREA SA.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri