26 aprilie 2024
ActualitateReținut de polițiști după ce a încercat să spargă ușa unui apartament

Reținut de polițiști după ce a încercat să spargă ușa unui apartament

La data de 01 februarie a.c., polițiștii din Onești au fost sesizați de o tânără de 16 ani, din localitate, despre faptul că, un bărbat de 38 de ani lovește cu picioarele ușa apartamentului cu intenția de a pătrunde în interior.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au acționat cu fermitate, l-au depistat pe bărbat la etajul superior, l-au imobilizat și l-au condus la sediul poliției.

În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit faptul că, bărbatul, deși avea ordin de protecţie emis de Judecătoria Onești, prin care era obligat să păstreze o distanţă de minim 50 metri faţă de persoana din locuinţă a revenit la domiciliu și a provocat distrugeri la ușa apartamentului.



Față de bărbat a fost întocmit dosar penal în care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie și amenințare, fiind reținut pentru 24 de ore.

Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri