29 aprilie 2024
ActualitateRestructurări la Poșta Română. În Bacău nu sunt probleme

Restructurări la Poșta Română. În Bacău nu sunt probleme

 a început și distribuirea cardurilor de energie

Aproximativ o mie de angajaţi din Poşta Română vor intra într-un program de restructurare. Asta nu înseamnă că oamenii îşi vor pierde locurile de muncă, ci doar că vor fi scoşi din birouri şi trimişi pe teren. Hotărârea a fost luată în condiţiile în care compania se confruntă cu o lipsă de aproximativ 400 de poştaşi la nivel naţional. Mai mult decât atât, Poşta Română înregistrează în fiecare lună aproape 600 de demisii.

„Miza noastră nu este să reducem numărul de angajaţi, miza noastră este să optimizăm compania şi să trimitem oamenii acolo unde este nevoie de ei. Toată lumea va avea opţiunea să rămână în companie, dar pe alte posturi. Avem un deficit de personal în oficiile poştale, la poştaşi pe teren şi cei din administraţie vor avea opţiunea să meargă în operaţional. Practic merg acolo unde compania are nevoie de ei”, a declarat Valentin Ștefan, directorul Poștei Române, la un post de televiziune național.



Valentin Ștefan a făcut referire și la reducerea personalului, explicând că, dacă înainte cei ale căror posturi erau restructurate primeau 30 de salarii compensatorii, acum suma maximă pe care un angajat o poate primi este de 50.000 de lei, dacă are cel puţin 20 de ani vechime.

La nivelul județului Bacău nu sunt probleme din acest punct de vedere, după cum ne-a informat Liviu Ciumeti, directorul Poșta Română Bacău. Acesta a explicat limpede că nu poate fi vorba în niciun caz de disponibilizări, ba mai mult, au fost angajați doi factori poștali la comuna Filipești. La finalul anului 2022, Poșta Română Bacău avea 571 de angajați.

În ceea ce privește reorganizarea și trecerea de pe un post pe altul, la nivelul județului Bacău nu au fost avansate astfel de propuneri, după cum susține Liviu Ciumeti care a mai spus că din 1 februarie Poșta Română Bacău a început distribuirea cardurilor de energie. În prima zi de distribuire au ajuns la destinatari aproximativ 1.000 de carduri din cele 55.000 destinate locuitorilor din județ. Cardurile din prima tranșă vor ajunge la toți destinatarii în aproximativ 10 zile.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri