Biruit-a Dodon. Pentru a evita orice surpriza, dodonismul i-a chemat si pe morti la urne. Dar dodonistii biruiau chiar si fara acest ajutor. In 1985, in Piata Centrala din Chisinau, am ramas surprins auzind ca se vorbeste, pe rupte, doar ruseste.
Am cautat explicatii. Pietarii, moldoveni/români, in zdrobitoare majoritate, mi-au spus, soptind, ca daca nu vorbesc ruseste, îi alunga pe clientii rusi si atrag opresiunea administratorilor pietei. Prin 1988 m-am intâlnit cu un grup vesel de români de peste Prut pe celebrul pod Carol, din Praga. Am adus vorba despre Unire. Au zâmbit amar…
Mi-au spus ca rusii le-ar “taia” curentul electric si gazele naturale, in vreme ce românii nu le-ar putea da decât praful de pe toba. Dupa un amar de vreme, n-am construit cu fratii nostri de peste Prut decât iluzorii poduri de flori.
Republica Moldova, tâlharita, siluita democratic, manipulata/santajata kaghebist, parasita de dâmboviteni si occidentali, a ajuns un tinut trist: Republica DodoniaCavaideei.
Dincoace de Prut, unde democratia ofteaza incurajata timid de speranta, jaful autohton, savârsit de-a toarta cu fratii europeni si americani, a zamislit o ciudatenie demna de pana unor Kafka, Ionesco, Becket, Sartre sau Camus.
Infractorii, analfabetii si depravatii au devenit vedete. Minciuna, perversitatea politica si spiritul de clan mafiot sunt virtuti oficiale. La Cotroceni, Patriarhie sau Palatul Victoria, unde ai putea crede ca morala fiinteaza inocent, adevarul umbla buimac, plin de vânatai si de cicatrici care nu se mai inchid.
Se vorbeste din ce in ce mai mult despre KlausinistriaCavaidenoi, o republica buimaca aflata in cautarea lipsita de speranta a unei busole salvatoare. Occidentalii privesc absurdul mioritic de parca ar monitoriza un experiment cu un gândac aflat in agonie. R. Moldova, Bulgaria, Ungaria, Serbia, Cehia, Slovacia si-au desemnat lideri pro-rusi. Simti ca se inchide din nou cercul.
Tradarea pe care Occidentul a aruncat-o-n nenorocita opera dupa cea de a doua conflagratie mondiala incepe sa prinda un nou chip. Istoria pare a se repeta. Ma dor pâna la lacrima vorbele lui Antoine de Saint-Exupéry: “Istoria ne arata ca din istorie nu învatam nimic.” Poate ca nu ne mai ramâne decât sa credem in zisa memorabila a lui Sartre: “Trebuie sa ni-l inchipuim pe Sisif fericit!”
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
