28 martie 2024
Actualitate„Republica de la Comănești” luptă cu ADIS. Războiul deșeurilor: Două proiecte, doi...

„Republica de la Comănești” luptă cu ADIS. Războiul deșeurilor: Două proiecte, doi operatori

După doi ani de așteptare, județul Bacău are un operator pentru Celula I, Celula II și stațiile de transfer a deșeurilor. E vorba despre Eco Sud, decis de instanță.

Județul are operator pentru instalații, dar nu beneficiază de servicii, „ceea ce e foarte grav în condițiile în care Celula I din Bacău este plină”, arată Bogdan Seto, directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (ADIS).

Cauza? Înainte de semnarea contractului dintre ADIS și Eco Sud, e obligatoriu ca toate unitățile administrativ-teritoriale (UAT) să aprobe documentele în Consiliul Local. Din cele 94 de UAT-uri, doar Comăneștiul nu a aprobat contractul „în forma inițială”.



Primarul Viorel Miron afirmă că modificările solicitate de CL Comănești sunt cele negociate și acceptate de ADIS. Ca să fie mai clar, facem un scurt istoric: Primăria Comănești are un proiect de gestionare a deșeurilor demarat în 2008 pe PHARE, operatorul fiind Eco Valea Muntelui, după care, în 2010, a depus și ADIS un proiect pe POS Mediu, „Sistem integrat de management al deșeurilor solide”. Proiectul Comăneștiului a fost inclus în proiectul mare, dar la scurt timp au apărut disputele.

„Noi avem un proiect european de succes, perfect funcțional și sustenabil până în 2028, anterior proiectului demarat de ADIS. Ne-au luat în calcul drept Zona 4 Comănești și ne-au permis să aducem deșeurile la depozitul din Bacău. Între timp, au schimbat regulile”, a afirmă Viorel Miron. Edilul insistă că orașul avea și are „tot ce e necesar derulării serviciului de salubrizare”, în afară de groapa de gunoi.

Directorul Seto: „Au existat angajamente ferme”

Consiliul Local (CL) Comănești a aprobat, în ianuarie și în februarie, contractul cu Eco Sud și anexele, dar cu clauze privind taxa și modul de plată către operator.

„Noi avem o taxă de 9,97 lei/persoană în zona urbană și alta de 4,07 lei în cea rurală, deoarece avem incluse sate care au, oficial, acest statut. Ni se cere să aplicăm o singură taxă, de 9,97 lei, ceea ce nu e corect”, arată Viorel Miron.

Taxa pentru salubrizare nu se negociază, e prevăzută în graficul de eșalonare anexat proiectului european, arată Bogdan Seto: „Primarul și consilierii locali vor să practice altă taxă, stabilită de ei. Acolo e Republica Comănești! Uită că au existat angajamente ferme ale CL Comănești, pe baza cărora orașul a fost integrat în proiectul mare!”

CL Comănești vrea să încaseze taxa de salubritate de la cetățeni și să plătească firmei Eco Valea Muntelui, ca și până acum, colectarea și transportarea deșeurilor la Bacău. Apoi, Eco Valea Muntelui să achite operatorului județean Eco Sud tariful pe tona de deșeuri adusă la groapa din Bacău. Bogdan Seto, directorul ADIS, susține că nu e posibil din cauză că, în cadrul proiectului european, nu pot avea loc tranzacții între firme private.

Primarul Miron: „Vrem să știm ce aprobăm”

Fals, răspunde Viorel Miron: „În Anexa 1 a proiectului județean, e prevăzut că Eco Valea Muntelui poate face contract cu Eco Sud. Au venit apoi cu Anexa 2 în care au menționat că noi, din taxa de 9,97 lei/persoană, vom plăti serviciile prestate de Eco Valea Muntelui, iar diferența va merge la Eco Sud, pentru deșeurile pe care le aducem în Bacău. I-am întrebat de o mie de ori cât va fi această diferență. Ce procent?

Să ne spună care e diferența! Nu ne-au răspuns. Atunci am propus noi: 9,50 lei la Eco Valea Muntelui și 0,47 lei la Eco Sud, pentru depozitarea deșeurilor la groapa din Bacău. Au sărit în sus. Ei ne reproșează că nu aprobăm Actul Adițional 2, dar nu putem să aprobăm fără să știm ce anume aprobăm.”

Pe 7 martie, aleșii din Comănești ar fi trebuit să voteze Contractul și Actul adițional 2, dar ambele au fost amânate. Motivul? „Noi am trimis două adrese privind conținutul Actelor Adiționale 1 și 2, dar nu ne-au răspuns. Mai exact, nu ne-au prezentat modul de calcul privind plata serviciilor către Eco Sud, așa cum ne-au promis, nici clarificările privind modificarea Actului Adțional 1”, arată Viorel Miron.

Comănești va fi exclus din ADIS

„Suntem la patru luni de la declararea câștigătorului licitației și nu am semnat contractul cu Eco Sud. Nu mai putem aștepta. Celula I e plină și 92 de UAT-uri nu vor avea unde să ducă gunoiul”, acuză Bogdan Seto, exasperat.

Guvernul a anunțat că județele care nu vor încheia proiectul până la 31 decembrie 2018 vor returna toate fondurile atrase. Seto susține că singura șansă ca proiectul Bacăului, „Sistem integrat de management al deșeurilor solide”, să fie finalizat prin preluarea serviciului de către Eco Sud și darea în folosință a Celulei II este excluderea orașului Comănești din ADIS.

„Domnul primar uită că s-a cheltuit un milion de euro pentru închiderea gropii de gunoi din Comănești, declară Bogdan Seto. Dacă orașul Comănești va fi exclus din ADIS, ceea ce este, deja, o certitudine, va trebui să restituie un milion de euro pentru închiderea gropii de gunoi a orașului, la care se vor adăuga sumele datorate pentru echipamente, pentru cota care îi revine din Celula I și cota din Celula II.”

Cu gunoiul în fața Prefecturii!

Viorel Miron întreabă, iritat, care e vina cetățenilor din Comănești și de ce ar trebui să plătească un milion de euro doar pentru că au demarat, înaintea altora, o investiție care rezolvă „cap-coadă” colectarea selectivă a deșeurilor.

„Am făcut acest proiect pentru a veni în sprijinul populației și a asigura servicii de calitate la prețuri sustenabile. Am pus suflet, am muncit, am investit în acest proiect. Și mai investim. Acum achiziționăm utilaje care vor reduce cantitatea de gunoi cu 70 la sută. Exact asta vrea și UE, să reducem deșeurile, poluarea! E cineva împotrivă? Noi cerem ADIS să lase acest proiect să funcționeze, să nu ne batem joc de investițiile făcute”, arată Viorel Miron.

El susține că ADIS era obligată să închidă groapa de gunoi din Comănești pentru a obține finanțarea pe POS Mediu.

Dacă altfel nu se poate, spune primarul, se va adresa instanței: „Orașul Comănești nu va fi exclus din ADIS, așa cum spitalul nu a fost închis! Și chiar dacă ne vor exclude nu ne pot interzice să aducem deșeurile la groapa de gunoi din Bacău. Noi facem parte din județul Bacău și vom depozita deșeurile la depozitul județului. Mai există dreptate pe lumea asta! Dacă nu vor permite accesul mașinilor noastre vom răsturna gunoiul în fața Prefecturii!”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri