Religie vs. educație: „(M)ucenicul”, din 31 martie la cinema

0

Un film provocator despre fundamentalismul religios, (M)ucenicul/ The Student, în regia lui Kirill Serebrennikov, proiectat în premieră mondială la Festivalul de la Cannes, ajunge în cinematografele din România începând din 31 martie, distribuit de Transilvania Film.

Bazat pe controversata piesă de teatru Martyr, de Marius von Mayenburg, (M)ucenicul pune în discuție teme actuale fierbinți: fundamentalismul religios, identitatea sexuală, educația și felul în care societatea poate gestiona astfel de cazuri. Fenomenul a luat amploare în ultimii ani, inclusiv în Rusia, o țară în care Biserica Ortodoxă influențează puternic politicile statului.

Veniamin, un adolescent cuprins de o criză mistică, își confruntă mama, colegii și profesorii cu Biblia în mână. Au voie fetele să ia lecții de înot la școală în bikini? Chiar e nevoie de educație sexuală în clasă? Ar trebui studiată teoria evoluției la ora de științe? Adulții sunt copleșiți de certitudinile pe care tânărul le strigă invocând Scriptura. Nimeni, în afară de Elena, profesoara lui de biologie, nu-l va provoca pe propriul teren.

PUBLICITATE

„Religia a mers mereu mână în mână cu suferința și trauma. La origine religia însemna iubire, dar asta nu mai funcționează în viețile noastre din contextul actual. Acum religia e doar sămânța unor neînțelegeri agresive între diverse națiuni. E subiect de terorism și separare”, declară Kirill Serebrennikov într-un interviu pentru No Film School.

După debutul în competiția Un Certain Regard la Cannes, unde a obținut Premiul François Chalais, acordat filmelor care promovează valorile jurnalismului, (M)ucenicul și-a continuat traseul în festivaluri, câștigând premiul pentru Cel mai bun compozitor (Ilya Demutsky) la European Film Awards și intrând în competiția Chicago IFF și a Munich IFF. Criticii îi remarcă pe Petr Skvortsov și Victoria Isakova în rolurile lui Veniamin și Elena, „două interpretări impresionante care monopolizează pe bună dreptate atenția spectatorului”, potrivit Screen Daily. Imaginea îi aparține directorului de imagine Vladislav Opelyants, un colaborator al celebrului regizor rus Nikita Mihalkov.

„Indiferent dacă ești credincios, ateu sau undeva între, (M)ucenicul te captivează cu totul și te pune pe gânduri”, scrie Filmlink. „E ca un coming of age de Lars Von Trier”.

Regizor de teatru, film și televiziune, Kirill Serebrennikov a câștigat numeroase premii în teatru, film și televiziune. (M)ucenicul este al patrulea său lungmetraj, după Playing the Victim (2006, Marele Premiu la Kinotavr Russian Open Film Festival și Rome Film Festival), Yury’s Day (Competiție Locarno IFF, 2008) și Betrayal (Competiție, Festivalul de la Veneția, 2012), filmul care i-a adus notorietatea internațională.

„Sunt împotriva oricărei forme de obscurantism, împotriva celor care-ți spun cum să gândești. Eu îmi pun mereu întrebări despre lume, despre univers, despre oamenii din jurul meu. Dar religia are doar răspunsuri. Arta înseamnă să pui întrebări”, spune Serebrennikov.

(M)ucenicul va fi distribuit în cinematografele din România din 31 martie, de Transilvania Film.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ