26 aprilie 2024
Actualitate„Referendum” la Târgu Ocna

„Referendum” la Târgu Ocna

Locuitorii orașului Târgu Ocna sunt invitați de autoritatea locală să răspundă unui chestionar legat de strategia de dezvoltare a localității.

Primăria a lansat la începutul acestei săptămâni, în acest sens, Chestionarul „Strategia 2021 – 2027: Restart pentru viitorul orașului Târgu Ocna!” prin care cetățenii sunt încurajați să-l completeze, cu promisiunea din partea aparatului administrativ că răspunsurile vor ajuta la deciziile acestuia de a orienta resursele dipsonibile spre ceea ce trebuie făcut.

„Planul strategic este un instrument pentru o dezvoltare mai bună, documentul generând o întreagă platformă de proiecte multisectoriale pregătite atât pentru competiția în accesarea fondurilor structurale în perioada următoare, cât și pentru asigurarea tuturor condițiilor specifice unei stațiuni turistice de impact european”, se arată într-o postare pe site-ul oficial al Primăriei Târgu Ocna. Strategia de Dezvoltare Durabilă a orașului Târgu Ocna constituie baza pentru dezvoltarea economiei locale și a îmbunătățirii calității vieții cetățenilor.



„Având în vedere situația epidemiologică, chestionarul va fi completat online, termenul limită fiind 10 decembrie”, a precizat Cristian Ciubotaru, primarul orașului Târgu Ocna.

Chestionarul conține 11 puncte, între acestea respondenții trebuind să precizeze care consideră că au fost cele mai utile/folositoare investiții făcute la nivelul orașului Târgu Ocna în ultimii 10 ani; care consideră că sunt cele mai importante resurse ale orașului; ce sector de activitate economică ar avea viitor/potențial și se poate dezvolta în oraș sau ce sfat ar da unui tânăr care ar dori să se stabilească în Târgu Ocna, despre ce poate sau ce ar trebui să facă.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri