Cu ceva ani in urma, pe la diferite institutii isi faceau veacul diferiti “experti”, care sareau in ajutorul celor mai putin initiati in completarea unor acte, cereri sofisticate, documente necesare obtinerii unor drepturi, intermediau intrarea in audiente pe la sefi.
Unii percepeau anumite sume de bani, tarife fixe, altii lasau la inima si punga fiecarui solicitant. Erau tolerati, altii, care isi depaseau “atributiile” au fost matrasiti, stiu insa si de un caz când samariteanului i s-a intocmit dosar penal, deoarece a inceput sa se dedulceasca la sume mari. Nu stiu daca lumea s-a desteptat sau consilierea a fost preluata de institutiile respective, cert este ca misiunea lor s-a sfârsit.
Multe persoane au timp liber berechet si nu au ce face cu el, asa ca si-au indreptat atentia spre alte indeletniciri, de exemplu spre cel de “control muncitoresc”. Va amintiti de acele echipe de pe timpul SSMD ce descindeau in magazine si se apucau de control: marfa, curatenie, igiena, comportament personal, dupa care trânteau, cu “mânie proletara” un proces verbal.
Mai nou, samaritenii bântuie marile magazine, nu cumpara, doar se uita, verifica etichetele, cu precadere urmarind termenele de garantie ale unor produse, dupa care dau fuguta la institutiile abilitate de control. Nota Bene!, imi zicea directorul unei astfel de institutii, noi eram obligati sa verificam, sa solutionam reclamatia.
Altii – cum isi baga dracul coada! – trec la negocieri directe cu sefii magazinelor: vedeti, treaba asta ar trebui sa o reclam, dar…, eu sunt baiat bun, v-am spus fara vreun interes, daca doriti putem cadea la o intelegere. Si unii cad. Altii nu-i baga in seama si se trezesc cu echipe de control, care se duc intins la raftul cu pricina. Pac la razboiu.
Daca in urma verificarii nu se confirma reclamatia (motivele sunt lesne de inteles), “samariteanul” nostru continua operatiunile de observatie si reclamatie pâna reuseste sa se faca inteles! Si nu-s putini. Ai zice ca-i de bine, daca n-ar fi de porc.
