23 iulie 2024
ActualitateRecepția lucrărilor de modernizare a drumurilor din comuna Dofteana, județul Bacău

Recepția lucrărilor de modernizare a drumurilor din comuna Dofteana, județul Bacău

Miercuri, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Modernizare drumuri de interes local în satele Cucuieți, Ștefan Vodă și Larga, comuna Dofteana, județul Bacău”. Proiectul, finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, a avut ca scop îmbunătățirea infrastructurii rutiere locale prin asfaltarea mai multor străzi.

În cadrul proiectului, au fost asfaltate strada Lutăriei din satul Cucuieți, strada Valea Câmpului din satul Ștefan Vodă și strada Valea Lărgii – tronson II din satul Larga. Recepția lucrărilor a fost marcată de prezența reprezentanților Inspectoratului Județean în Construcții Bacău, executanților lucrărilor, proiectanților, diriginților de șantier și a altor specialiști în construcții de drumuri.



Această investiție este menită să îmbunătățească accesul locuitorilor și să contribuie la dezvoltarea economică și socială a zonei. Modernizarea drumurilor de interes local reprezintă un pas important în asigurarea unui trafic rutier sigur și eficient pentru comunitatea locală.



spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri