E mult mai ușor să-ți formezi o opinie cu privire la situația din Rusia decât să-ți dai seama ce se întâmplă în Ucraina. În Ucraina e cenzură din aia strictă, atât de strictă că te ia SBU și pentru ce vorbești la telefon. Tocmai au fost anunțate niște condamnări în astfel de cazuri; niște cetățeni care nu au crezut propaganda guvernului au spus asta cunoscuților, la telefon și au fost condamnați pentru “negarea agresiunii Rusiei”. Dacă ar fi să fac o comparație ar fi cu acele celebre imagini ale ultimelor zile din Al Doilea Război Mondial, când, printre ruinele Berlinului colindau detașamentele de pedepsire care îi spânzurau pe “defetiști”. Germania pierdea războiul dar naziștii îi ucideau pe cei care spuneau asta cu voce tare.
Nici despre acțiunile AFU nu se pot spune multe pentru că, pur și simplu, se difuzează numai propagandă. Nu poți pune bază pe nici un comunicat al Guvernului, al Statului Major, al SBU, al nimănui. Singurele lucruri reale au fost clipurile cu militarii care anunțau că refuză să meargă în prima linie fără arme, muniție și alimente.
În cealaltă parte, deși există o anumită legislație care interzice “defăimarea” trupelor rusești și a Operațiunii Speciale, lucrurile sunt mai relaxate, totuși. Informațiile circulă atât oficial cât și neoficial. Mai mult, se comentează foarte mult informația oficială. Iar, ceea ce e mai important, informația oficială este suținută cu imagini de la fața locului. Imagini reale, nu capturi din jocuri video, cum ne-a obișnuit Kievul.
Și mai mult: se spune clar cu subiect și predicat când se consideră că o anumită acțiune a fost greșită și se aduc argumente. A fost o întreagă discuție cu privire la utilitatea dronelor pe câmpul de luptă și până la urmă Ministerul Apărării a recunoscut că a greșit și că lucrează la remedierea situației. Este criticată birocrația care nu permite să se achiziționeze oficial mai multă aparatură de termoviziune, nu pentru că nu-s bani, ci pentru că e greu de modificat tabelul cu dotarea unităților. Și multe altele; se recunosc pierderile, se ceartă comandanții, în fine, cantitatea și calitatea informațiilor este enormă. Nu mai vorbesc de analiști, foarte bine pregătiți, cu acces la informație, capabili să explice de ce ministrul irakian de externe, Fuad Hussein, a vorbit la telefon cu ministrul iranian de externe, Hossein Amir-Abdollahyan, de exemplu.
Poate că Ucraina a câștigat războiul informațional în prima fază. Dar acum nu mai are ce oferi după ce lumea s-a opărit cu poveștile furnizate de psyops-urile de la Kiev.
