Aproape că nu există zi în care să nu aud cum este stâlcită limba română. Știu că nu este o limbă ușoară, dar cred că ea poate fi vorbită corect cu puțin efort, asta însemnând să te duci la școală și, punând acolo mâna pe carte, să nu o lași de tot la terminarea studiilor. Numai citind îți îmbogățești cunoștințele și vocabularul, acesta este un adevăr elementar. Mulțimea de cuvinte schilodite, folosite aiurea spune totul despre imensa brambureală din mintea unora. De pildă, mulţi nu ştiu ce înseamnă caracter, confundându-l cu temperamentul. Ceea ce, într-un fel nu mă miră, caracterele fiind din ce în ce mai rare în zilele noastre, pe când ieșirile temperamentale sunt la ordinea zilei. Or, caracterul ţine de morală, pe când temperamentul e legat de fiziologie, de comportament și de psihic. A avea caracter presupune fidelitate faţă de tine însuţi, un mod de viață corect şi ferm. Presupune o structură internă, un echilibru, o coerență a faptelor unui individ, ca și un set de principii păstrate. „Caracterul urcă în om din adâncimi ale lăuntrului, deci din fire, sau îl pătrunde dinafară, deci prin educaţie. Atunci când în suflet speranţele se sleiesc şi îl invocăm ca purtător al principiilor morale, pe caracter se reazemă însănătoşirea lumii” spune eseistul profund și subtil care este C.D. Zeletin.
Ce bine ar fi să mai avem astfel de speranțe! Numai că noi trăim într-o lume bolnavă, în care s-au înmulțit „temperamentalii” ajunși în posturi înalte, de demnitari, dar comportându-se ca pe maidan. Golănește, mai precis spus, pentru că înjură, fac gesturi deșucheate, sar la bătaie. Ce să construiești cu astfel de oameni? De unde atâta România educată, stai și te întrebi? Poate doar la stadiul de proiect, unul încremenit. Dacă vrem să facem ceva serios, și-s multe de îndreptat în țărișoară, am avea nevoie de caractere. Dacă vom avea norocul să le găsim, vom răzbi, dacă nu, nu. Oricum, am serioase dubii în ceea ce privește norocul ăsta. Aproape nimic din ceea ce văd în jurul meu nu-mi dă vreo speranță în ideea de însănătoșire. Fiindcă sunt prea mulți indivizi de tip giruetă, care se învârtesc după cum bate vântul. Cel care suflă în pânza intereselor proprii, că doar ele poartă fesul pentru parveniții de tip nou. Și lor le iese mereu totul, pentru că știu să aranjeze în așa fel lucrurile, fiindcă au abilitatea de a tranzacționa orice. E timpul lor, corupția, favoritismele înflorind în voie în vremurile nostre. Cu flori otrăvite, de care un om onest, cu bun-simț, credință, onoare, nu s-ar atinge.
Așa că nu prea mai îmi fac iluzii că va veni prea curând o schimbare. Deși, pe de-a-ntregul, nu renunț la credința în lucrurile bune și frumoase, fiindcă nu mă lasă firea mea idealistă. Duc dorul oamenilor curați, integri, de caracter. Și mă tot împiedic de „măgarii” pofticioși, lacomi și vulgari, din cei pictați în culori tari de filosoful Ștefan Zeletin în „Țara măgarilor”. Din păcate, genul ăsta de mari urechiați, „mucegăiți de putrezi la conștiință” s-au înmulțit îngrozitor în vremurile noastre. De aceea, nu trece o zi fără să auzi de alte și alte potlogării. Mereu mai apare câte un caz pe undeva prin țară, de mare corupție, se deschid dosare, dar mai întotdeauna lucrurile sfârșesc prin a fi mușamalizate, spre bucuria măgarilor bipezi ce zburdă în voie pe pășunile patriei. Unde cea mai grasă „iarbă” e doar pentru ei.
Realitatea măgărească
