26 aprilie 2024
ActualitateReabilitarea sectiei Oftalmologie a ajuns la final

Reabilitarea sectiei Oftalmologie a ajuns la final

Demarate in toamna anului trecut, lucrarile de reabilitare, conform normelor Uniunii Europene, a sectiei Oftalmologie din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta au fost finalizate. Ieri, sub noua ei infatisare, de nerecunoscut, sectia a fost inaugurata in prezenta presedintelui Consiliului Judetean, a directorului adjunct al Autoritatii de Sanatate Publica, dr.Marin Bustuc, si a mai multor medici oftalmologi sau de alte specialitati, printre care si unii dintre cei ce de-a lungul timpului au condus activitatea de ei. Cladirea a fost reabilitata atat in interior cat si in exterior. Au fost schimbate tamplaria, instalatiile electrica si cea sanitara, au fost inlocuite tot mobilierul, gresia si faianta iar incaperile au fost varuite si vopsite intr-un caramiziu cald, odihnitor, astfel ca nu se simte atmosfera de spital. Saloanele, de asemenea, au fost amenajate cu gust si dotate cu jaluzele, asortate cu interiorul. Acum sectia dispune si de o rezerva cu un pat, televizor si sala cu dus. La subsol, exista bucatarie, sala de mese, sala de asteptare, vestiar moderne, toate pentru bolnavi. Dar cel mai important lucru este ca salile de operatie, modernizate si ele, au fost dotate cu aparatura de ultima generatie. Sectia are un microscop si un facoemulsificator pentru efectuarea operatiilor de implant de cristalin, aparate care, in momentul de fata, nu se gasesc nicaieri in zona Moldovei. Investitia depaseste 600.000 lei si a fost finantata din bugetul Consiliului Judetean. Ea este cu atat mai importanta cu cat va fi in continuare singura sectie de oftalmologie publica din judet, spitalele municipal si judetean care urmeaza a fi construite nefiind prevazute cu o astfel de unitate.

Scris de Elena Tintaru



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri