25 aprilie 2024
OpiniiEditorialRăzboiul decibelilor

Războiul decibelilor

„De ce țipați? De ce nu vorbiți pe un ton normal?” întreba un consilier, la ultima întâlnire a aleșilor județeni, adresându-se unui coleg din PNL. Acesta a răspuns că așa vorbește el, mai tare, și nu are nevoie de microfon.

Ca să fim corecți, și între social-democrați sunt unii care țipă când se enervează și ies din logica temei. Când există o temă, căci foarte adesea disputele nu au legătură nici cu ordinea de zi, nici cu realitatea.

Sunt niște penibile certuri politice care ar trebui să se desfășoare la finalul ședinței. Întorcându-mă la ton, voi spune că se strigă tocmai din cauză că lipsesc argumentele. De altfel, pentru ei nu contează! E campanie, așadar contează doar că se filmează și vor fi auziți, vor fi văzuți. S-a strigat că PNL a lăsat două obiective realizate 80 la sută și că actuala administrație nu a reușit să le termine – Spitalul Municipal și Insula de Agrement – și a fost evident că aleșii nu cunoșteau istoricul celor două obiective. Nici acuzatorii, nici acuzații.

Au lansat reproșuri și s-au duelat în opinii. Nimic despre încurcăturile legate de cele două proiecte, despre litigii, erori de proiectare, finanțări blocate. Hotărârea votată, care viza rectificarea bugetului județului, nu părea să-i intereseze de vreme ce criticile erau îndreptate împotriva primăriei. Un război al decibelilor se duce și pe tema guvernării.

Opoziția strigă „Jos Dăncilă”, enumeră greșelile premierului, lucrează la o moțiune de cenzură, dar nu-i văd pe cei din PNL și USR nerăbdători să preia răspunderea administrării țării.

Alții care țipă sunt activiștii străzii. Ei acuzau după alegeri că românilor din străinătate le-au fost încălcate drepturile, că nu au fost lăsați să voteze, că atitudinea Guvernului e o bătaie de joc la adresa celor care trimit bani în țară.

Iată că Diaspora nu se grăbește să se înscrie la vot și nu e de condamnat. Dar ce fac activiștii? De ce nu țipă acum ca să o trezească? Mă doare să constat că noii politicieni, indiferent de orientare, sunt mai tari la demagogie decât foștii. Din păcate, faptul că propaganda pe rețelele de socializare nu e supusă niciunei norme îi ajută să devină, de la o zi la alta, și mai agresivi.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri