20 aprilie 2024
Actualitate Raport de iarna: Omorurile si actele de violenta au dat de...

Raport de iarna: Omorurile si actele de violenta au dat de munca politistilor

Inspectoratul de Politie al Judetului (IPJ) Bacau si-a prezentat bilantul dea activitate pentru anul care tocmai s-a incheiat. Un bilant plin de evenimente, de reusite, dar si de aspecte negative. La nivelul institutiei au fost sesizate in 2008 un numar de 20.518 de infractiuni, mare parte a lor de natura judiciara, dar si 1.200 de natura economica. Imbucurator este faptul ca a scazut numarul infractiunilor privind vatamarea corporala, vatamarea corporala grava, furturile din buzunare, de animale, din societati comerciale, dar si faptele de inselaciune, delictele silvice si abuzul in serviciu. Munca in echipa a lucratorilor Inspectoratului a dus la o diminuare semnificativa pe linia economico-financiara. “Am inregistrat cresteri importante infractiunile care ase cautaa, adica evaziunea fiscala, a precizat comisarul sef, Stefan Alexa. Numai anul trecut am depistat 208 de infractiuni de evaziune fiscala, alte 221 la Legea CEC, 198 de inselatori pe linie economica si 59 de fapte de deplapidare. Am pus accent pe calitate in aceasta munca si nu pe cantitate.” Si in cercetarea dosarelor penale complexe, in care, pe linie judiciara, vorbim de peste 5-6 infractori, iar economic, de pagube de peste 2 miliarde de lei vechi, rezultatele au fost bune. Si aici au fost inregistrate 52 de dosare intrumentate de Serviciul de Investigare a Fraudelor. Nu aceleasi date pozitive sunt insa si la capitolul marii criminalitati. Ce este mai grav e ca faptele de omor au crescut cu 100 la suta, de la 13 in 2007, la 26 in 2008. Un alt capitol cu mai putine realizari este cel al accidentelor rutiere. In anul trecut, Politia Rutiera Bacau a inregistrat o crestere cu 25 la suta a numarului de accidente grave, insa numarul mortilor a scazut cu 6 la suta. “Cu toate acestea tot inregistram la patru accidente un mort”, mai spune comisarul sef Alexa. Pe de alta parte, s-au inregistrat scaderi ale infractiunilor de talharie, dar si a infractiunilor de tentativa de omor. Cele mai multe infractiuni stradale intra in categoria furturilor din autoturisme si din locuinte. “Din analizele efectuate am inregistrat cu 10 la suta mai putine furturi din locuinte, 11 la suta, din autoturisme si scaderi importante la furturile pasari si animale. Sigur ca lucrurile nu sunt pozitive, mai ales ca am inregistrat totusi valori destul de ridicate ale acestor cazuri, in special in mediul rural”, a mai adaugat seful IPJ Bacau. Si toate ca o rezultanta a unei multitudini de circumstante, cele mai semnificative fiind consumul frecvent de alcool si numarul crescut de minori lasati fara supraveghere care se asociaza sau se organizeaza in grupuri stradale. S-a ajuns la concluzia ca savarsirea infractiunilor este favorizata, in principal, de somaj, lipsa unui suport financiar, deteriorarea structurilor familiale, absenta perspectivelor profesionale si etalarea bunurilor fara oferirea posibilitatii de a le obtine. Toate in conditiile in care se lucreaza cu 158 de politisti la 100.000 de locuitori, fata de media nationala care este de 231 de politisti/100.000 de locuitori. Din acest motiv, judetul Bacau ocupa ultimul loc pe tara cu cei mai putini politisti. Numai anul trecut au plecat din sistem, prin pensionare, 50 de lucratori.
Roxana Neagu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri