Cel de al cărui nume se leagă reușitele formației de volei feminin Știința (cea mai performantă echipă din sportul băcăuan de după 1989), va fi condus pe ultimul drum sâmbătă, 31 decembrie, la ora 10.00. Înhumarea va avea loc la Cimitirul Central Bacău
„Am onoarea, dom profesor!”. „Asemenea, dom profesor!”. „Mâine vă reluați pregătirile cu echipa. Ce obiectiv aveți sezonul acesta?”. „Poftim întrebare! Știi foarte bine: Cupa și campionatul”. „Bun, dar RATB Grundfos (sau, după caz, Rapid, Dinamo, Metal Galați, Tomis Constanța, Alba Blaj și așa mai departe) s-au întărit serios…”.
„Și ce dacă? Păi eu n-am echipă bună?”. Dialogul acesta nu se va mai purta vreodată. Dar a trăit ani în șir. Vară de vară. Virgulă cu virgulă. Nu se schimba decât, la răstimpuri, numele rivalei la câștigarea titlului și a Cupei. Adversarele veneau și dispăreau, noi rămâneam. Noi. Știința. Echipa de volei feminin a Bacăului. Lumea lui Florin Grapă. O lume în care ne simțeam mai buni. Uneori mai buni decât RATB Grundfos, alteori decât Rapid.
Sau decât Dinamo, Metal Galați, Tomis Constanța, Alba Blaj și așa mai departe. Hotârât lucru, mai buni. Cinci, zece, cincisprezece, douăzeci, douăzecișicinci de ani am fost acolo sus. După care, boala și lipsa banilor, boala și nepăsarea, boala și uitarea, boala și pandemia, boala și un sentiment că totul are, la urma-urmei, și un sfârșit, ne-au coborât, dar tot am fost mai buni decât Clujul și decât Turda, iar salvarea de la retrogradare din primăvara trecută a avut parfumul câștigării unui titlu. Un altfel de titlu.
Al câtelea, oare? Pentru cei care nu știu ori nu vor să știe, au uitat ori au vrut să uite, echipa de volei feminin a Științei a fost, sub comanda antrenorului Florin Grapă, cea mai performantă grupare din sportul băcăuan de după 1989. Știința a câștigat patru campionate și cinci Cupe, iar trofeele puteau fi și mai multe dacă, în unele rânduri, așa cum mărturisea la un moment dat profesorul Grapă, „arbitrii nu ne-ar fi ciupit suficient cât să câștige alții”. Iar apelul la memorie include, obligatoriu, și succesele pe plan extern.
Începând cu un record de participare neîntreruptă, între 1994 și 2020, în cupele europene, fie că a fost vorba de Liga Campionilor, CEV, Top Teams Cup sau Challenge. În palmaresul Științei figurează o calificare în Final Four-ul Cupei Challenge din 2008 și o semifinală de Cupă CEV în 2019, așa cum în cel al Universității „Vasile Alecsandri” strălucesc mai multe titluri de campioană europeană universitară la volei feminin. Și toate, absolut toate, s-au legat de numele lui Florin Grapă, cel care nu obosea să le spună fetelor sale, indiferent că se pregăteau să meargă la masă, să iasă din hotel sau să intre în sală:
„Nu uitați că noi suntem o echipă universitară! Prin urmare, trebuie să arătăm ca o echipă universitară”. Gândurile alunecă înapoi, ca o sanie scăpată la vale. Alunecă undeva către poalele Alpilor, spre sfârșitul mileniului trecut, la un meci internațional jucat de Știința (U-AMICI, cum se numea pe atunci), în Elveția, la Lucerna. Gazdele se prezentaseră cu o fanfară pe post de galerie care făcea să răsune în „Bahnhofhalle”, sala aceea cochetă de lângă gară, hit-ul lui Judas Priest, „Breakin the Law”. La momentele potrivite, își îngroșau „vocea” și tradiționalele buciume, însă ceea impresiona cel mai mult erau clopoțeii. Doar sunetul lor cristalin se auzea atunci când venea rândul celebrului riff: cling, cling, cling, cling-cling-cling, cling-cling-cling! Ireal.
„Aveți o galerie foarte frumoasă. Vă invidiem”, a fost remarca delegației băcăuane. Replica gazdelor a venit cu promptitudine. Și a adus cu ea gustul ciocolatei elvețiene: „Da, dar dumneavoastră aveți o echipă de mare ținută. Și noi vă invidiem”. O echipă de mare ținută: asta a fost Știința. O echipă care nu mișca în front sub privirea tăioasă a lui Florin Grapă. Privirea aia de luptător până la capăt și dincolo de capăt. Privirea de dur din westernurile cu John Wayne, filmele sale preferate.
Numai că- indiferent dacă vorbim de profesorul universitar, antrenorul de club și de echipă națională, de directorul de unitate sportivă sau de omul, mai ales omul- Florin Grapă nu a făcut niciodată parte din tabăra durilor care atacau diligența ori trenul cu bani. El era din tabăra șerifului. Asta când nu era chiar el șeriful. Un șerif care, nu o dată, și-a scos proprii bani din bancă pentru a închide, la final de an, proiectul de finanțare nerambursabilă necesar Științei. Câți ar fi făcut asta? El a făcut-o.
Sigur, au fost destule lucruri pe care nu le-a făcut, însă aici vorbim despre un om, nu despre un sfânt, pentru numele Celui de Sus! O dată i-am reproșat, mai degrabă ca de la prieten la prieten și nu ca de la jurnalist la director, că face prea puțin pentru celelalte echipe ale clubului. Nu m-a fulgerat cu privirea, cu toate că între noi mai ieșeau și scântei. De data aceea, mi-a răspus cu un fir de voce: „Și tu crezi că pe mine nu mă doare? Crezi că-i o mândrie să văd cum se chinuie echipa de handbal fete? Sau cea de volei băieți?
Numai că banii de la Minister sunt de la un an la altul mai puțini. La fel cei de la Primărie și de la sponsori. Iar dacă nu ar exista echipa de volei feminin care să tragă clubul ca o locomotivă, am primi și mai puține fonduri. Ba tare mă tem că am putea dispărea”.
Acum, că Florin Grapă ne părăsește devreme, mult prea devreme- la doar 68 de ani, Dumnezeule!- tot ce pot să sper este că, beneficiind de sprijinul conjugat al celor două grupări sportive, CS Știința și CSM Bacău, echipa de volei feminin își va continua parcursul. Îi datorăm asta profesorului Grapă. Și poate că, de acolo de sus, profesorul Grapă va mai face un miracol, iar CSM- Bacău se va ridica din nou.
Peste Blaj, peste Dinamo, peste Rapid… Când s-ar putea întâmpla asta, sincer, nu știu. Ce știu sigur, însă, este că, odată cu Florin Grapă, cu prietenul meu Florin Grapă, dispare o lume. O lume în care ne-am simțit cu adevărat mai buni. „Am onoarea, domnule profesor!”.
