19 mai 2024
ActualitateRaiul pofticioșilor în „Cancicov”. Festivalul Gastronomic Scărlătescu

Raiul pofticioșilor în „Cancicov”. Festivalul Gastronomic Scărlătescu

A fost weekend-ul evenimentelor în Bacău, iar Festivalul Gastronomic care a avut loc în Parcul Cancicov nu a putut trece cu vederea, mai ales că a fost condus de chef Cătălin Scărlătescu, un personaj îndrăgit de o parte dintre băcăuanii fani ai unui show culinar de televiziune. Mai mult decât atât, Scărlătescu a fost însoțit și de câțiva din concurenții pe care i-a avut în emisiunea tv.

Evenimentul s-a aflat la cea de-a III-a ediție iar băcăuanii, în ciuda faptului că vremea a fost caniculară, și-au arătat încă odată curiozitatea dar și apetitul față de rețete deosebite. Mulți au avut alte așteptări dar s-au mulțumit cu ce au găsit. Așa că au savurat fie burgeri sau mici, ceva fructe de mare, ba chiar și sarmale. Fripturi la ceaune, chilli con carne sau alte minuni.

Și ca de fiecare dată, la acest festival gastronomic, au participat și voluntari, elevi ai Liceului Tehnologic „Grigore Antipa” Bacău, grup coordonat de prof. Carmen Mitrofan.



„Participăm la această ediție cu 10 elevi care desfășoară activități de voluntariat, din liceul nostru, de la profilul gastronomic-ospătari-cofetari. Pe timpul anilor de studiu au dobândit aptitudini, cunoștințe șu deprinderi pe potențialele meserii care sunt căutate pe piața muncii: bucătari, ospătari, etc. Pe cei 10 elevi i-am selectat în funcție de rezultate și participările la diverse concursuri. Elevii noștri sunt antrenați în proiecte naționale și chiar internaționale, acolo unde au obținut premii și rezultate la nivel înalt. Acum, la acest festival gastronomic, au posibilitatea să prezinte ceea ce au dobândit în timpul anilor de școală. Eu, ca profesor, sunt foarte mulțumită de activitatea lor prestată și chiar vreau să îi felicit. Elevii vor primi și diplome și ne-ar face o deosebită plăcere să participăm și în anul următor și să continuăm această colaborare fructuoasă care a devenit deja tradiție”, a declarat prof. Carmen Mitrofan, domeniul Turism și Alimentația, Liceul Tehnologic „Grigore Antipa”.

„Mă simt foarte bine și am venit aici mai mult să muncesc și să învăț alte lucruri pe care nu le știam. Să învăț de la maeștrii mei. Este o experiență foarte importantă, care sunt convins 100% că îmi va fi de folos pe mai departe, pentru că eu vreau să mă fac bucătar.”

Maximilian Ironim Feer, elev clasa a XI-a

 

„Sunt pentru prima dată la acest festival și deja pot să spun că am învățat, deja, lucruri foarte tari, care îmi sunt de folos, cum ar fi…tăiatul roșiilor în felii subțirele. Abia așteptam să vin aici și sunt încântată. Anul trecut nu am putut participa pentru că am fost la muncă, iar acum mă pregătesc pentru bac, dar particip și aici. Viitorul meu e clar în acest domeniu și mă văd în viitor ca ospătar.”

Andreea Tăbăcaru, elevă clasa a XII-a

„Știam de această manifestare, dar doar anul acesta am putut să particip. Fac parte din acest proiect pentru că am primit un mesaj de la profesoara mea. Eram plecat undeva dar am decis să vin aici, să muncesc și să câștig un ban cinstit. Pentru mine este o bună experiență, pot să învăț foarte multe. Aici trebuie să fii tot timpul atent la ce se întâmpă în jurul tău, pentru că meseria se fură. Sunt convins că experiența de aici îmi va folosi maxim mai ales că îmi doresc să ajung un bucătar renumit, așa cum e chef Scărlătescu”.

Rareș Nicolas Bojoagă, elev clasa a XI-a

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri