22 iulie 2024
CulturăRădăcini şi Zestre, o seară de poveste la bibliotecă: Sânziene.

Rădăcini şi Zestre, o seară de poveste la bibliotecă: Sânziene.

 S-a urzit şi s-a ţesut, ca în zilele nesigure ale toamnei. Un telefon mi-a schimbat programul serii de vineri, 10 noiembrie. Mi-am întrerupt lectura unei cărţi, primită recent, un volum de 400 de pagini, care promitea să mă ţină ocupat mai bine de o săptămână. Despre „Cuvântul şi carele de foc vom vorbi mai târziu, acum, în Sala Multimedia a Bibliotecii „Costache Sturdza”, Adrian Jicu, critic literar, director al acestei instituţii fanion a judeţului Bacău, a pus la cale o inedită întâlnire a publicului cu muzica, literatura şi arta plastică.

Un public aparte, venit ca la o întâlnire de familie, cum spunea, fără nicio urmă de maliţiozitate, un obişnuit al reuniunilor literare de la Bibliotecă, unde toată lumea se cunoaşte, şi-a luat şi copiii, nu au uitat să cumpere flori. Pe fotoliile de la „prezidiu au luat loc trei doamne, pe care nu le cunoşteam, auzisem (sau citisem) despre doar una dintre ele, care şi dăduse sens întâmplării, după cum aveam să văd şi să aud: Narcisa Cârligeanu, Liliana Răcătău şi Luminiţa Bulgaru. Adrian Jicu şi-a asumat nu numai rolul de gazdă, ci şi pe cel de critic literar, plastic şi muzical.



„Balul a fost deschis de soprana Andreea Simon, acompaniată de un virtuos al pianului, Elvis Condrea, care a interpretat,nu întâmplător (de fapt, aveam să mă conving, nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării, totul se lega de un gând, de un vers, de o carte: rădăcinile, adâncul fiinţei noastre) Doina Stăncuţei, din opereta „La seceriş, de Tiberiu Brediceanu, „Ştii tu mândro ce ţi-am spus, de George Dima şi „Ce te legeni, codrule?, de Nicolae Bretan. 

Sânziene, un roman cu rădăcini 

Pe masă, cartea Narcisei Cârligeanu, cu un titlu a cărui semnificaţie, calendaristic vorbind, trecuse de vreo trei luni: Sânziene, un roman al cărui subiect, personaje şi dramă au fost dezvăluite publicului de profesoara Luminiţa Bulgaru, pe simeze, o frumoasă expoziţie de pictură – ZESTREA, semnată de Liliana Răcătău. Trebuie să dezvăluim cititorului că, iată cum se leagă lucrurile: Narcisa Cârligeanu nu este la prima lansare de carte, este, după seria pentru copii: Vreau să ştiu despre – Alfabet, Anotimpuri, Grădina bunicii, Grădiniţa, Matematică şi Sănătate, autoarea a încă două romane „Unde plecăm atunci când plecăm şi „CERCUL, un sfârşit cât un început, toate publicate la Editura UP, 2023, Bucureşti.

Nu, Narcisa Cîrligeanu nu este „scriitor profesionist, cum se cere…la carte, adică nu a terminat Filologia, este asistentă medicală, la Cabinetele şcolare, cu o fabuloasă experienţă de viaţă, pasionată de literatură, a citit dacă nu biblioteci întregi, cu siguranţă, rafturi tixite cu literatură de cea mai bună calitate. Are talent cu carul, imaginaţie, echilibru, stăpâneşte tehnicile romanului, îi plac poveştile, este sensibilă la durere, la durerile oamenilor, ale sufletului şi se bucură să aducă speranţa, ceea ce a remarcat şi profesoara Luminiţa Bulgaru:

„Romanul Sânziene este o poveste care ne duce la rădăcinile noastre, din traiul de la ţară, de unde au plecat şi oameni de valoare, dar au plecat cu ei şi rădăcinile curate, pe care le duc mai departe. Povestea din aceste pagini sunt sigură că o să vă răscolească, o să vă trezească amintiri. Narcisa reuşeşte, prin cărţile pe care lea creat, să pună în valoare femeia, o femeie puternică, ce nu se lasă doborâtă, înfrântă, se ridică ori de câte ori mai primeşte câte o lovitură. Cineva acolo sus o iubeşte, o ţine în palmele Lui. Şi dacă un om construieşte o casă, ca să arate că este viu, tot un om scrie o carte, ca să rămână nemuritor. Iar noi, intrăm în bibliotecă, citim o carte, cum este şi cea a Narcisei, ne bucurăm, bucuria lecturii şi a transpunerii în alte universuri.

Volumul cuprinde în coperţile sale o poveste de iubire plasată într-un cotidian ce nu exclude zânele și darurile lor și care împletește destine, armonizând inedit realitatea cu basmul și moștenirea străbună cu tendințele ultramoderne, într-o notă de firesc cu rădăcini ancestrale. Va reuși Ileana (personajul cărţii, s.n.) să ierte și să-și vindece sufletul? Vor asculta Sânzienele dorința ei cea mai tainică?, scrie editorul pe pagina de prezentare.

Iată doar câteva din întrebările la care cititorul va găsi răspunsul în acest roman, prezent, în vara trecută şi la Târgul Internaţional de Carte de la Bucureşti, unde a fost foarte bine primit şi apreciat de publicul care a vizitat standul editurii UP.

ZESTREA din lada cu amintiri 

Artista plastică Liliana Răcătău nu a studiat la Facultatea de arte, a început la nici 20 de ani la secţia Corectură a fostei Tipografii din Bacău, a fost nevoită să plece după închiderea ei, a mai trăit o altă experienţă asemănătoare, a urmat şcoala de asistente medicale, lucrează într-o secţie a Spitalului Judeţean, iar după ce fiul ei a reuşit la Facultatea de Arte, i-a luat pensulele şi vopselele şi s-a apucat să picteze.

„Sunt autodidactă, n-am şcoală de pictură, iubesc culorile, iubesc natura, oamenii şi tot ce am realizat este aici, pe simeze, rădăcinile mele, conştiinţa mea, zestrea pe care am primit-o de la înaintaşii mei, portul popular, uneltele, obiceiurile, basmele, miturile, frumuseţea gândului şi bunătatea sufletului. De acolo vin poveştile mele. Ne cunoştem de mult, eu şi cu Narcisa, nu numai că avem aceeaşi profesie, asistente medicale, dar ne leagă şi pasiunea pentru creaţie, fiecare în felul său. Ne-am gândit la momentul acesta, dar nu ştiam când se va întâmpla, de aceea seara aceasta este una specială pentru noi. Vă mulţumesc că aţi venit, prezenţa fiecăruia dintre dumneavoastră este un dar pentru noi, a spus Liliana Răcătău, dezvăluind şi faptul că pe lângă pictură, scrie şi poezie, „Lada de zestre şi „Spicul din cunună, fiind crezul ei poetic, lada cu zestre fiind şi izvor de inspiraţie pentru pictura sa.

De altfel, poetul Theodor-George Calcan scria în Prefaţa volumului de poezii „Spicul din cunună: „Poezia Lilianei Răcătău e scrisă cu onestitate, sinceritate şi bună-credinţă şi, chiar dacă vine ceva mai târziu decât ar fi trebuit să apară, ea nu face decât să-i probeze talentul.

Un spectacol al Frumosului, Adevărului şi Iubirii 

A fost rândul criticului literar Adrian Jicu să închidă cercul, justificând astfel această întâmplare artistică frumoasă, să ai curajul să aduci la un loc literatura, pictura şi muzica, să le armonizezi, să le pui în valoare pe fiecare, ca într-un spectacol al Frumosului, Adevărului, Iubirii şi Credinţei.

„Oamenii au nevoie de poveste, de poveşti, de legende, şi asta am încercat să facem noi în această seară de toamnă târzie, o poveste sentimentală, dar nu lacrimogenă a Narcisei, care să ne scoată din rutina vieţii cotidiene, o altă poveste, împletită cu legende, obiceiuri, o reîntoarcere în perioada copilăriei, într-o lume pe care o ştim şi am vrea să o retrăim, a Lilianei, pe care o puteţi „citi pe simeze, şi o altă poveste, de data aceasta muzicală, „spusă de Andreea Simon şi Elvis Condrea, o muzică cu rădăcini în zestrea folclorică a poporului român, pusă în pagini de compozitori de excepţie. Eu le felicit pentru felul în care au reuşit să asezoneze ceea ce înseamnă specificul românesc, că, în definitiv, despre asta este vorba, şi să-l îmbrace, fiecare, într-o poveste, care te „prinde, te cucereşte. Autoarea romanului „Sânziene, Narcisa Cârligeanu:

„De ce scriu, am fost întrebată. O perioadă nu am avut un răspuns, acum pot să spun: eu sunt născută într-un timp al schimbărilor, am venit în lumea asta la confluenţa a două milenii, dintre două secole şi două orânduiri sociale şi cred că aceste întâmplări mi-a oferit foarte mult material pentru creaţiile mele. Şi cum viaţa este o curgere, o scurgere de energie, noi acumulăm, viaţă, lacrimi, bucurii, cuvinte, experienţă. Şi ele trebuie adunate, unde?, în lada de zestre, iar după ani simţi, eşti parcă chemat să le dai viaţă, să le spui şi altora. Eu am ales scrisul, alţii pictura, alţii muzica.

Dar dincolo de acest răspuns, mai este unul, care vine dintr-o imagine a unei Românii, pe care mulţi dintre noi am uitat-o sau mulţi nici nu o cunoaştem, de aceea, din lada de zestre, de care v-am vorbit, am încercat să vă redau imaginea acelei Românii pe eu am cunoscut-o şi am trăit de mână cu ea, iar eu nu sunt prietenă cu uitarea, despre acea Românie e vorba, pe care eu o iubesc, cu tot ce are frumos, balade, cântece, mituri şi poveşti, câmpii şi munţi, râuri şi păduri, oameni, care într-un cuvânt se numesc rădăcini.

După o asemenea mărturisire, nu putea să urmeze decât Andreea Simon şi Elvis Condrea, cu o nouă creaţie a lui Tiberiu Brediceanu, „Cine m-aude cântând! Şi au urmat autografele, florile, felicitările, fotografiile, care, mâine, vor deveni amintiri, de pus în lada cu zestre.



spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri