16 mai 2024
Actualitate,,Putem fi atât  de Mici  chiar având credință, dacă nu-l înțelegem pe...

,,Putem fi atât  de Mici  chiar având credință, dacă nu-l înțelegem pe Păcătosul care a revenit pe drumul bun”

Interviu cu scriitorul Culiță Ioan UȘURELU, directorul Festivalului Internațional de Creație „Vrancea literară” 

 

Ce valoare are pentru dumneavoastră cuvântul  pe care-l sculptați  în operă?

– După Evanghelia lui Ioan, „la început era  Cuvântul, și Cuvântul era la Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu”. În fond, care-i rolul cuvântului? Să bucure Spiritul nostru, să îmbogățească Universul  nostru  Cultural și Uman. Fără cuvânt nu există Comunicare, nu există Nimic. În funcție de cuvânt poți fi, ca Om, Fericit sau nu, iar ca Țară, dacă folosești defectuos cuvintele, poți decădea, poți dispărea… Sigur că eu, ca vechi trăitor pe acest pământ, am insistat întotdeauna pe Valoarea, pe Puterea persuasivă a Cuvântului, pe Onorabilitatea Cuvântului. Am trăit vremuri când Cuvântul de Onoare însemna mai mult decât actele notariale, ștampila, martorii  etc. Din  fericire, eu am rămas și astăzi un fanatic al cuvântului dat, al „cuvântului care spune adevărul”. Iar acest cuvânt este sfânt pentru scriitor. Știind că „verba volant, scripta manent”, am folosit cu atenție mărită, cu dragoste și cu mare corectitudine Cuvântul. Prin urmare, amintindu-ne mereu că, în totalitate, „cuvântul era D-zeu”, aș spune, cu siguranța că nu greșesc: când Cuvântul nu există, Nimic nu există”.



–  Cine vă este lipit de suflet: Fiul Risipitor sau Fratele său?

– Omenește vorbind, un timp am crezut că Fratele mai mare al Fiului Risipitor a fost nedreptățit. De obicei, la nivelul concret al vieții  noastre pământești, cei loiali, harnici sunt răsplătiți. Dar trebuie să ceară ei această răsplată? În cazul nostru, Fratele cel Mare este un Creștin Adevărat, de Suflet?  Cer Creștinii răsplată pentru Credința lor? Nu este el un Creștin de Paradă? Mai mult chiar, văd în el o Tristețe iremediabilă produsă de credința (eronată, bineînțeles) că n-a greșit și nu va greși. L-a mistificat pe Dumnezeu până L-a  pierdut din vedere și a rămas doar la concepțiile și visele sale aberante. Și atunci ne întrebăm: Cine păcătuiește cu adevărat, acela care a depășit Păcatul sau acela care amintește mereu Păcatul pentru a-l Doborî, Coborî pe fratele său? Putem fi atât  de Mici  chiar având credință, dacă nu-l înțelegem pe Păcătosul care a revenit pe drumul bun…

Fiul Risipitor descrie cu sinceritate și umilință situația în care se află: „Îți mulțumesc, Doamne, că mi-ai dat gustul Voluptății, Setea Orgoliului și Invidia, și Fățărnicia, și Ura. Cu ele nimeni nu e Mare. Dar fără ele nimeni nu e Viu”. El a dovedit că, ajuns la gradul Zero al Iluminării creștine; Conversia Morală este posibilă. Experiența limită prin care a trecut l-a îmbogățit și astfel ar putea deveni, prin marile Suferințe și Dureri suportate, un Creștin Adevărat.  Mai mult de atât, ar putea deveni și un Tată Bun ca Tatăl său.  Iar acest Tată este, de fapt, Personajul central al parabolei. El iartă fără ca Fiul Risipitor să-și exprime Căința (Metanoia). Un Tată  Risipitor de Iubire, care inițiază, fără să-i fost cerută, Iertarea… La el se vede, fără să dorească să ne demonstreze, că „toate ale mele, ale tale sunt”. El este Iubire, Bunătate, Credință, Sinceritate, Suflet…Despre Iubire, au spus/scris Sfinții Părinți, dar și  Einstein. Savantul credea că Iubirea este Gravitație pentru că face oamenii să fie atrași unii de alții, că acest sentiment va stinge egoismul, că pentru Iubire Trăim și Murim și, mai ales, Iubirea este Dumnezeu și Dumnezeu este Iubire. Când Omul va învăța să dăruiască și să primească această extraordinară energie universală, IUBIREA, care este Forța care le include în ea pe toate celelalte și le guvernează chiar, atunci vom afla că doar ea este CHINTESENȚA VIEȚII. Așa că la întrebarea ta despre cine s-a lipit de sufletul meu, Fiul Risipitor sau Fratele său, îți voi răspunde: TATĂL ESTE CEL MAI FRUMOS ȘI MAI DRAG SUFLETULUI MEU, PENTRU CĂ EL ÎNTRUCHIPEAZĂ IUBIREA TOTALĂ. CA EL AȘ FI DORIT SĂ AM UN TATĂ, CA EL AȘ FI DORIT SĂ FIU, CA TATĂ, PENTRU CEI DOI COPII AI MEI!

Stați uneori la taclale, la o șuetă cu  Dumnezeu?

–  Oamenii suferă încă din copilărie de boala „DE CE-URILOR”… Om fiind și eu, aș fi avut mereu întrebări pentru Dumnezeu. L-am  întrebat adesea și mi-am răspuns tot eu, ajutat, cred, de Cel Divin, dar și de o documentare  serioasă din Viață și din Cărți.  În aceste zile, mai ales, L-am întrebat  de ce lasă atâta Răutate pe pământ, de ce au pornit iar războaiele, de ce au ajuns în fruntea țărilor indivizi de teapa lui Nero, Stalin, Hitler, Putin?

Chiar și în ceea ce privește persoana mea, l-aș întrebat multe… De ce, spre exemplu, dorind eu să fac Binele, găsesc permanent indivizi care-mi răstălmăcesc intențiile și faptele? Sau de ce mă dedulcesc – adesea – la traiul bun, în timp ce alții nu au nici măcar traiul decent? Iar în domeniul literaturii, mă gândesc la aceia  care scriu fără să spună ceva, „bătând câmpii” (fără grație)… De ce, de ce?

Raiul și Iadul sunt utopii sau variantele doldora de real ale viitorului dumneavoastră habitat?

– Se spune că Omenirea își apropie Sfârșitul sau îl îndepărtează  în funcție de Starea ei Morală. Ne va întreba oare cineva, Dincolo, câte rugăciuni sau câte Posturi am ținut? Și dacă am ținut Posturi fără carne, dar am „mușcat din carnea vecinului nostru” („Didahii” – Antim Ivireanu)  sau n-am Iubit deloc Omul? Logic, va conta numai și numai Dragostea de Semeni.

Raiul și Iadul sunt aici, pe pământ… Cum îți așterni, așa o să dormi, ne spune folclorul. Când cineva alege să trăiască în contradicție cu Legile Bunului Simț (pe care eu le cred Legile lui Dumnezeu), e clar că nu vrea Pocăința și a ales Răul… Și această alegere,  înseamnă Iadul. De fapt, în lupta dintre Bine și Rău, la mijloc se află Omul. Având minimul de Credință, de Bun Simț, de Bunătate și de Altruism, acest Om va alege, sper, întotdeauna, Binele. Alegând Binele, va alege Raiul.

Îmi place chiar să cred că Dumnezeu, în marea lui Bunătate, mi-a dat puțin din toate cele care m-ar putea face, în primul rând, OM. Și de aici încolo, consider că acest Om trebuie să lupte pentru a face Binele, pentru a Dărui. Bucuria din ochii celui căruia îi Dăruiești înseamnă, pentru mine, Totul. Din acest motiv, pe cât mi-a stat în putință, am Dăruit. Fără ca mărturisirea mea să ducă la Trufie, eu am încercat, am dăruit, am făcut… Am reușit sau nu, la Judecata Oamenilor (întâi) și Cea de Apoi se va vedea…

– Când ați trădat, uneori, ce-ați simțit: satisfacție, ură, eliberare, regrete?

– Ca să trădezi, trebuie să ai în sânge această boală sau obicei… În ceea ce mă privește, nu am trădat și nu voi trăda pentru simplu motiv că nu pot, fizic vorbind, face astfel de gesturi. N-o spun pentru a arata „vitejie”, ci  mă refer doar la gena  moștenită de la ai mei, oameni care au suportat bătăi, închisori ale comunismului, dar n-au trădat.

Citind despre Trădări și Trădători, plecând tocmai de la EPHIALTES din Trachis, trădătorul grecilor (de fapt, al spartanilor) de la Termopile, trecând prin GAIUS CASSIUS LONGINUS (inițiatorul complotului de asasinare a lui Caesar) și ajungând la SĂRUTUL LUI IUDA ISCARIOTUL, vedem că acești mari nemernici nu au obținut ce-și doreau pentru infamia lor. Prin urmare, divinitatea are „grijă” de acei monștri care trădează…Și mai interesant pentru cei care se gândesc la trădare: să nu uite că multora le place Trădarea, dar nu le plac Trădătorii.  Iar eu, dacă aș trăda vreodată (nu prea mai am timp), mi-ar fi rușine de mine, de cei care m-au cunoscut, de copiii mei… Mai grav, și nu spun vorbe mari, nu știu dacă aș supraviețui gestului meu.

– Dac-ați putea cârpi esențial ceva din zămislirea Facerii,  ce ar viza acest  petic?

– De câte ori am citit despre Facere, m-au uimit și bucurat aproape toate capitolele… Un singur capitol m-a derutat  prin cruzimea, chiar prin nedreptatea făcută unor oameni: capitolul 19, NELEGIUIRILE ȘI DISTRUGEREA  SODOMEI. Mila Domnului? Înțeleg, Sodoma, Gomora, Adma și Țeboim erau pline de indivizi îmbuibați, incestuoși, lacomi, fără credință… Dar dacă au fost și nevinovați printre ei? Dumnezeu nu dorește moartea păcătosului, ci doar mântuirea lui. Atunci, ca avertisment, doar conducătorii orașelor respective puteau primi o pedeapsă a Domnului. Locuitorii  vedeau și luau aminte. Dacă Depravarea  continua, clar că nu calea pașnică era soluția. Dintre conducători,  doar LOT a respectat poruncile lui Dumnezeu.

La fel se întâmplă  și în zilele noastre… Trebuie distrus un întreg popor pentru nebunia unui dictator? N-ar trebui, oare, ca, într-un fel sau altul, doar monstrul să fie pedepsit? Iată micile  mele nelămuriri, „Petice”, pe care le-aș „Cârpi”, cu mintea umilului pământean, a credinciosului moderat, la capitolul „Facerea”

 –  Versul, fraza care v-au tulburat cel mai mult?…

–  Dacă ar fi să amintesc toate  versurile, frazele sau cuvintele pe care le-am reținut de-a lungul vieții, sigur aș umple o carte. Voi aminti însă doar câteva dintre frazele, propozițiile  care m-au pus pe gânduri. Eminescu ar fi pe primul loc în preferințe atât cu versurile, cât  și cu expresiile  sale, care vor rămâne veșnic în mentalul nostru. Iată o frază: „Am înțeles că un Om poate avea Totul, neavând Nimic,  și Nimic având Totul”. Sau: „Între caracter și inteligență n-ar trebui să existe alegere. Înteligențele se găsesc adesea, caracterele sunt foarte rare”. E clar că la români (și astăzi) nu Inteligențele ne lipsesc, ci Caracterele. Cicero ne avertiza că „O cameră fără cărți este ca un Corp fără Suflet”, anonimul ne anunța că „Persoana care nu cere nimic, merită Totul” etc.  Închei această înșiruire de idei, care m-au pus mereu pe gânduri, cu expresiile lui Einstein: „Când te oprești din a învăța, începi să mori” și încă una care te și mă privește: „Cel mai important lucru e să nu ne oprim din a pune întrebări”. Și tu, dragul meu Ion Fercu, după cum văd, îți vei pune și ne vei pune mereu întrebări…

 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri