29 martie 2024
ContrasensPuneți burta pe carte!

Puneți burta pe carte!

Niște puștani care se joacă de-a politica înregimentați într-o organizație națională a elevilor au cerut colegilor să boicoteze simulările naționale în semn de protest față de faptul că – spun ei – școala nu pregătește elevul pentru piața muncii și subiectele nu sunt, deci, elaborate în acest spirit.

De la noi din județ au chiulit de la simulări vreo 700 de elevi; e dificil de spus dacă nu s-au prezentat pentru că au răspuns solicitării de boicot ori pentru că și-au dat sema că nu-s pregătiți pentru examinare.

Altceva vreau să subliniez: școală NU trebuie să pregătească mână de lucru pentru piața muncii! Școala – incluzând aici ciclul primar, gimnazial și liceul – trebuie să livreze cetățeni.

Oameni care pe lângă scris, citit și socotit, cunosc niște elemente despre societatea în care se vor integra. Istorie, geografie, literatură, elemente de biologie, științe, chiar și ceva filosofie. Toate acestea ar trebui să creeze viitorului cetățean un spirit critic, analitic, care să-i ofere posibilitatea să răzbească în viață.

Mulți se întreabă când vor avea ocazia să folosească, în viața reală, o ecuație de gradul doi, o integrală, o teoremă. Foarte puțini vor avea această șansă, însă nu acesta este scopul pentru care se învață la școală algebra, geometria analitică, sau numerele imaginare.

Acestea trebuie să dezvolte imaginația și gândirea elevului, să-l învețe că există legi ale naturii capabile să explice fenomenele, că lumea nu este limitată la curtea casei sale, la strada pe care bate mingea sau, eventual, la orășelul în care trăiește. Din păcate, acest scop al educației a fost uitat de generația actuală.

Învățământul s-a manelizat, elevii au uitat că, în trecut, s-a dus o lupta acerbă pentru dreptul la educație, pentru ca ei să poată merge la școală și nu la muncă încă din copilărie. Așa că, puneți burta pe carte, învățați să gândiți critic și veți vedea lumea cu alți ochi!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri