Nu-i prima echipă din administrația locală care ne umple de promisiuni înainte de alegeri, ba unele continuă să ne mintă frumos și în timpul exercitării mandatului, așa, de dragul artei manipulatorie, pentru a ține trează opinia publică, uite, avem intenții bune, voi țineți aproape – noi ne facem că muncim. După care îi mai vezi doar în poze de PR, la diferite manifestări omagiale sau comemorative. Și, mai ales, acolo unde se dau diplome.
De peste 20 de ani scriu eu și colegii mei, aducem în fața opiniei publice, dar, mai ales în fața administrațiilor publice locale și județene o durere veche a orașului: suferința monumentelor istorice din municipiul Bacău. Puține la număr, atâtea câte au mai rămas după ce tăvălugul distrugerilor fără discernământ, din anii „marilor prefaceri”, a transformat în moloz orice urmă din istoria orașului. Dacă înainte de anii ’90, s-a distrus, acum, dacă nu mai folosim buldozerul, punem în mișcare alte „utilaje” de distrugere: indiferența, disprețul și lipsa unei minime culturi și a respectului față de istoria și moștenirea lăsate, amprente ziditoare, la care dacă nu ne închinăm, vrednici am fi dacă nu am trece indiferenți prin fața lor.
Să luăm cele mai fierbinți puncte aflate în mare suferință din centrul orașului. Este în continuare o mare pată și o mare rușine pe obrazul orașului Hotelul Central, a cărui istorie nu o mai repetăm. Ne-am mulțumit să îi acoperim fațada cu o pânză neagră, dublată de o inestetică protecție împotriva căderii zidăriei. De 25 de ani trec zilnic pe acolo primari, viceprimari, consilieri locali, arhitecți…Obișnuință, face parte din peisaj, nu mai impresionează pe nimeni. Nu-i rușine, nu-i jenă, nu crapă obrazul niciunuia de ceea ce este acolo, la intrarea în cea mai importantă instituție a orașului: Teatrul Municipal? S-a promis (a câta oară) ceva prin primăvară de actualul primar. Dar până la rezolvare, a găsit de cuviință să schimbe directorul teatrului, care devenise insistent și chiar critic. Hotelul, teatrul? Nu mai sunt bani, altele sunt prioritățile.
Un fost viceprimar din fosta administrație s-a pronunțat ferm, ultimativ, că el va repune în drepturi Casa Rafailă, de pe strada Cuza Vodă. Mai să-și pună mandatul pe masă, atunci când ne-am manifestat reținerile. Știți, casa aceea în care se spune că a rămas peste noapte Al.I.Cuza, în drumul său spre București, pentru a fi ales domn al celor două principate. Un reper…istorie. Nu s-a întâmplat nimic. Ba, da, au mai căzut câteva cărămizi și unele elemente de arhitectură, iar viceprimarul e doar consilier.
O altă pată neagră, nerezolvată de ani și ani. Tot în centrul orașului. Este clădirea fostului teatru de păpuși. Aceleași explicații, aceeași indiferență și lipsă de fermitate: nu se poate, proprietarul nu cedează, nu s-a găsit o soluție amiabilă. Și atunci, ce facem, stăm așa, cu gunoiul pe prispa casei ca netoata satului!
Rămânem tot în centrul orașului. Pe lângă vechile clădiri de patrimoniu, monumente ale civilizației noastre, au apărut probleme noi. O clădire emblematică a orașului, Hotel Moldova, dacă încă nu se dărâmă, se degradează, s-a furat tot, arată ca o stafie, ca o sperietoare în mijlocul lanului cu porumb. Primim aceleași răspunsuri: clădirea este gestionată de o societate din București (Iași!), care nu găsește cumpărător. Poate că nu găsește încă 50 de ani de acum încolo, iar noi stăm cu urâțenia în mijlocul casei? Mi-ar place să văd, să aud că primarul, viceprimarul, notarul s-au burzuluit, au pus piciorul în prag și, oameni buni, am rezolvat! Îi promit votul meu.
Mai sunt și alte asemenea cazuri în oraș, despre ele, într-un număr viitor.
P.S. N-avem un pietonal, cum au orașele conduse de administrații responsabile și iubitoare de frumos. Este unul pe planșetă. L-am făcut public în paginile ziarului. Nu interesează pe nimeni din cei care au putere de decizie, unul nu a spus un diftong, o propoziție, cu privire la utilitatea unui asemenea proiect. Nu-i timp! Dacă nu facem un pietonal, de ce suntem mazaci, puturoși și nu spălăm zilnic ce avem: trotuarul de la Parcul Trandafirilor la Hotel Decebal? Este dizgrațios, mizerabil, urât. Cât costă să dai cu apă și mătura în fiecare dimineață? Nu costă, este lene, dezinteres, ne place să trăim în mizerie. Văd că primarul, viceprimarii, toți consilierii locali și județeni trec zilnic pe acolo. Nu-i deranjează ochiul, nasul, sufletul, când văd cum arată? Nu.
