7 mai 2024
ActualitatePSD nu vrea o criză a deșeurilor, ci un contract corect pentru...

PSD nu vrea o criză a deșeurilor, ci un contract corect pentru băcăuani

Social-democrații nu vor o criză a deșeurilor în municipiul Bacău, ci un contract corect pentru băcăuani. Aceasta a fost concluzia conferinței de presă organizată de Dragoș Benea, președintele județenei PSD, fost președinte al Consiliului Județean (CJ) și al ADIS, și Sorin Brașoveanu, actualul președinte al CJ Bacău și al ADIS.

Conferința are loc după ce SOMA a anunțat că va sista colectarea deșeurilor în municipiul Bacău. Pentru cei care nu cunosc termenii acestui conflict, facem un rezumat: pentru salubrizarea municipiului Bacău, există un contract semnat de Primăria Bacău și Soma SA în 2005 și prelungit în 2009 cu 10 ani. În contract e stipulat faptul că valabilitatea lui încetează în momentul în care va avea loc o licitație și va fi declarat un câștigător. Acum există o licitație în derulare, termenul pentru depunerea ofertelor fiind 16 decembrie 2019.

De fapt, ce se întâmplă? În ce constă războiul și care e miza? Înainte de finalizarea licitației, operatorul de salubrizare amenință că întrerupe ridicarea deșeurilor din municipiul Bacău deoarece Agenția de Protecția Mediului (AMP) nu va autoriza serviciul dacă nu face investiții. Primăria Bacău a elaborat un act adițional, valabil până în anul 2025, în care prevede că SOMA va primi sume compensatorii pentru investițiile pe care le va face, asta în momentul în care un operator va câștiga licitația și va prelua gestionarea salubrizării orașului.



Acest operator poate fi SOMA sau altă societate. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (ADIS) și aleșii PSD nu sunt de acord cu toate prevederile acestui act adițional. De ce? Asta s-au străduit să explice, în conferința de presă, Dragoș Benea și Sorin Brașoveanu.


„Dublă finanțare” și tarife majorate
„Noi pledăm pentru licitația pe care ADIS o are în derulare, Primăria Bacău nu pledează pentru licitație, ci pentru un act adițional care prelungește contractul cu încă șase ani”, a declarat Dragoș Benea. Unii sugerează că ar fi vorba „de un nou război al deșeurilor”, însă realitatea e alta: PSD nu respinge actul adițional propus de Primăria Bacău în totalitatea lui, ci doar anumite prevederi. Liderul PSD a amintit și de „un alt război al deșeurilor” în care Primăriile Dărmănești și Moinești au pierdut toate procesele și au plătit restanțele, penalitățile, onorariile avocaților…

Cum spuneam, aleșii PSD nu resping în intregralitate actul adițional, ci doar anumite prevederi care contravin hotărârilor CL Bacău. În primul rând nu sunt de acord ca SOMA să fie recompensată pentru investiții, deoarece asta ar însemna „dubla finanțare” a operatorului. „Sunt investiții similare celor prevăzute de ADIS în caietul de sarcini al licitației aflate în derulare”, afirmă Sorin Brașoveanu. Licitația aprobată de CL Bacău în octombrie 2018.

De asemenea, PSD nu e de acord cu formularea ambiguă și nefundamentată privind majorarea tarifului (50%) și cu prelungirea contractului cu încă 6 ani, în situația în care în 2020 e posibil ca Bacăul să aibă un nou operator, ca urmare a câștigării licitației.

Celelalte partide de ce nu-l aprobă?
„Noi nu facem o abordare populistă, noi punem niște întrebări justificate. De ce să se majoreze tariful cu 50%, și nu cu 60 sau 40%? Orice adiționare trebuie să aibă o notă de fundamentare”, susține Dragoș Benea.
Acuzat că ar avea interese obscure sau o răfuială cu primarul Cosmin Necula, Dragoș Benea a declarat: „Nu am interese private în această zonă! În îndemn pe cei care cred altceva să sesize organele statului!” Europarlamentarul a afirmat foarte clar că „PSD nu vrea o criză a deșeurilor în municipiul Bacău”, ci doar modificarea unor prevederi.

De altfel, PSD nu are are majoritate în CL Bacău, prin urmare actul adițional pe care vor să-l modifice social-democrații poate fi aprobat de celelalte partide, fără votul lor. Asta, dacă sunt convinse că e legal și benefic cetățenilor! Până acum, aleșii locali au venit cu interpelări în mai multe ședințe, dar nu au fost ascultați.
Luni, social-democrații vor prezenta un proiect prin care vor amenda actul adițional propus de Primăria Bacău. Dacă actul adițional va trece în forma elaborată de Executiv, consilierii PSD vor ataca documentul în instanță.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri