Două puncte termice vor fi transformate în Centre Medicale de Permanență. Este vorba de PT 64, din cartierul Ștefan cel Mare, și PT 14, din cartierul Alecu Russo, a anunțat, pe pagina sa de facebook, viceprimarul Liviu Miroșeanu. Acesta a discutat despre această propunere și cu dr. Mihaela Arim, directorul Direcției de Sănătate Publică Bacău.

Cele două Centre Medicale de Permananță vor asigura asistență medicală primară, în fiecare zi, după ora 16.00, dar și sâmbăta și duminica, precum și pe timpul sărbătorilor legale. Băcăuanii se vor putea adresa pentru o consultație, pentru un tratament minor sau o injecție și nu vor mai fi nevoiți să meargă până la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului. Plata personalului medical și a consumabilelor va fi asigurată din bugetul Casei Județene de Asigurări de Sănătate, Primăria Bacău având obligația să achite contravaloarea întreținerii spațiilor. Lucrările pentru amenjarea celor două spații vor începe în acest an.

„Pe lângă tratamentul medical acordat imediat, un alt aspect pozitiv este descongestionarea Unității de Primiri de Urgențe de la Spitalul Județean”, a mai spus viceprimarul Miroșeanu.



PUBLICITATE