25 aprilie 2024
ActualitateProiectantul Autostrăzii Bacău - Braşov a cerut prelungirea contractului de proiectare cu...

Proiectantul Autostrăzii Bacău – Braşov a cerut prelungirea contractului de proiectare cu un an

“În şedința de progres de astăzi, de la sediul CNAIR, proiectantul autostrăzii A13 Bacău – Braşov, Search Corporation, a solicitat prelungirea contractului de proiectare cu un an (350 de zile!), invocând dificultatea realizării studiilor geotehnice, precum şi lipsa firmelor specializate în efectuarea de foraje”, a anunțat europarlamentarul băcăuan Dragoș Benea.

CNAIR a redus doar la o treime solicitarea proiectantului, diminuând-o la 4 luni (123 de zile), dar chiar şi aşa vorbim despre timp prețios pierdut pe acest obiectiv de infrastructură fundamental pentru dezvoltarea județului Bacău şi a întregii Moldove!



“Prelungirea termenului de proiectare este, de fapt, costul usturător al «ilustrului» mandat USR la cârma Transporturilor, în guvernarea PNL/USR, unde ex-ministrul Drulă a făcut tot ce a putut pentru a frâna A13 şi a ține pe loc mersul proiectării.
Indiferent de pretextele & justificările invocate de proiectant, realitatea nu poate fi dosită sub preş! Iar realitatea este că PNL şi USR, la guvernare, au adăugat un an în plus la o proiectare care trebuie finalizată, în teorie, în ianuarie 2023!”, mai spune Dragoș Benea.

“Am vorbit răspicat, nu mai târziu de săptămâna trecută despre starea de latență de pe acest proiect şi că, de când am plecat noi de la guvernare, cei de la PNL şi USR nu au manifestat preocupare reală pentru A13. Şedința CNAIR de azi confirmă că am avut dreptate în îngrijorările pe care le-am exprimat, dar şi în nevoia de a susține un secretar de stat la Transporturi, în persoana băcăuanului Gabriel Bunduc, care ocupă această funcție”, a mai precizat europarlamentarul.

Acesta spune ca mulțumită fostei guvernări PNL/USR, o întreagă regiune culege “roadele” lâncezelii pe proiectele de infrastructură din Moldova, frâna temeinică trasă de Drulă & co. demonstrând, pentru cine mai avea dubii, că dreapta la guvernare înseamnă, (nu doar) pentru Moldova, STAGNARE şi SUBDEZVOLTARE!

La rândul său, președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, spune că va invita omologii săi din Covasna și Braşov, județe tranzitate de viitoarea A13, pentru a discuta – față în față cu oficialii CNAIR – modalitățile în care poate fi “restartat” acest proiect.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri