18 aprilie 2024
ActualitateProiect scolar la Scoala Beresti Tazlau

Proiect scolar la Scoala Beresti Tazlau

Într-o lume care tinde spre informatizarea absoluta, cuvântul pare sa-si piarda din semnificatie. Totusi e doar o aparenta, caci la început a fost cuvântul si fiecare dintre noi ne construim verticalitatea prin forta spunerii. Comportamentul pe care îl cultivam elevilor prin intermediul studiului literaturii poate fi reflectat si în creatiile proprii, prilej de identificare a talentului care imbraca uneori haina sfioseniei.

De la aceasta realitate actuala a plecat si ideea realizarii proiectului regional „Un luceafar printre stele – Mihai Eminescu”. Acest proiect este inscris in CAER si se desfasoara în perioada octombrie 2014 – iunie 2015, având patru importante activitati. Pregatirea si lansarea proiectului s-a facut in toamna trecuta in 17 scoli din judetele Bacau, Iasi, Arad, Alba, Timis, Dâmbovita, Buzau, Hunedoara, Bucuresti si Calarasi.

In luna martie va avea loc a treia activitate din cadrul proiectului, „Eminescu, poet national – poet universal”, la aceasta activitate participând 510 elevi si 43 de cadre didactice de la Scoala Gimnaziala Beresti-Tazlau, Scoala Gimnaziala „Tristan Tzara”, Scoala Gimnaziala „Stefan Luchian”, Scoala Gimnaziala Magiresti, Scoala Gimnaziala Nr.1 Turluianu, Scoala Gimnaziala Nr.1 Livezi, toate din judetul Bacau, dar si de la Scoala Gimnaziala Nr. 21 „ Vicentiu Babes” din Timisoara, Scoala Gimnaziala „Tudor Vladimirescu” din Târgoviste , Scoala Gimnaziala Nr. 7 „Gheorghe Florea” din Calarasi, Scoala Gimnaziala „Avram Iancu” din Alba, Scoala Gimnaziala Vinatori din Iasi, Liceul Tehnologic „Henri Coanda” din Buzau, CTE „Dragomir Hurmuzescu” din Deva, Scoala Gimnaziala Nr. 4 Bucuresti, Scoala Gimnaziala Secusigiu, Scoala Gimnaziala „Alexandru Mocioni” si Scoala Gimnaziala Vladimirescu din Arad.



Fiecare profesor implicat in proiect va organiza o dezbatere pe aceasta tema, „Eminescu, poet national – poet universal”, in scoala în care îsi desfasoara activitatea, urmând ca elevii cu cele mai originale lucrari sa participe la o masa rotunda alaturi de profesori din acest proiect la Scoala Gimnaziala „Stefan Luchian”.

Urmatoarea activitate, „Luceafarul a rasarit” se va desfasura in mai- iunie 2015. Ultima activitate se va finaliza cu un concurs de desene si creatii literare ce va avea loc la Biblioteca Judeteana „Costache Sturdza” Bacau si va beneficia de sprijinul Bibliotecii Comunale Beresti Tazlau si a Primariei Beresti Tazlau.

Acest proiect si-a propus, intre altele, cresterea interesului elevilor fata de marile personalitati ce au marcat istoria literaturii românilor, dezvoltarea sentimentelor de respect si apreciere fata de valorile culturale ale poporului român, cresterea calitatii învatamântului prin abordarea unor teme noi legate de marile personalitati ce au marcat istoria literaturii românilor, dezvoltarea creativitatii elevilor, formarea unor trasaturi pozitive de vointa si caracter la elevi, in concordanta cu valorile societatii, cresterea implicarii parintilor si a comunitatii locale în activitatile derulate in scoala.

prof. Denisa Manuela Dumitru, coordonator proiect, de la Scoala Gimnaziala Beresti-Tazlau

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri