25 aprilie 2024
EconomieProgramul Tomata s-a ofilit

Guvernul le acordă o „brumă” de subvenții producătorilor autohtoni de roșii

Programul Tomata s-a ofilit

Lovitură sub centură dată producătorilor de roșii autohtoni. Astfel, cei care au decis să cultive tomate în sere, și în acest an, s-au trezit cu mai puțini bani în conturi, virați de stat. Inițial, ministerul de resort le-a acordat subvenții de câte 3.000 de euro / beneficiar, însă când au fost făcute plățile, banii erau mai puțini.

Cel mai îndrăgit program din agricultură – Tomata – este pe cale să se ofilească, urmare a deciziei guvernanților de a tăia din fondurile acordate susținerii acestuia. Fermierii au fost încântați de sprijinul consistent acordat pentru cultivarea roșiilor în spații protejate – 3.000 de euro/an/beneficiar, astfel că, an de an, tot mai mulți s-au îndreptat către această cultură.

Chiar și în 2020, la nivelul județului Bacău au fost înregistrați 11 beneficiari pentru Ciclul I, program tomate 2020, aceștia având culturile, în special, în bazinele legumicole recunoscute ale județului, și nu numai: Podu Turcului, Stănișești, Răcăciuni, Dofteana, M. Cașin, Pîncești, Gioseni, Racova. Pentru a primi cei 3.000 de euro de la stat, fermierii trebuia, printre altele, să aibă minimum 1.000 mp de seră, de unde să obţină o producţie de cel puțin 3 kg tomate/mp, pe care să o vândă, cu acte în regulă, pe piață (până la data de 15 iunie inclusiv), păstrând, totodată, o evidență a tratamentelor aplicate.



Marfa, scumpă, în piețe

Pentru prima dată de când a fost lansat programul, statul s-a văzut în imposibilitatea de nu a se ține de cuvânt față de producătorii de roșii, reducându-le semnificativ sumele alocate sub formă de sprijin. Datele oficiale, la nivel de județ, indică o suprafață totală cultivată cu roșii, de circa 11 hectare, producția totală obținută fiind de aproape 39 de tone. Pentru aceasta, Ministerul Agriculturii a plătit subvenții de fix 118.629,93 lei. Cu alte cuvinte, fermierii au încasat doar 10.784,53 lei, fiecare, reprezentând circa 2.270 de euro (față de 3.000 de euro promiși inițial).

În aceste condiții, cultivatorii de roșii, care au apucat să investească deja în sisteme noi de încălzire, vor să îşi recupereze cheltuiala scumpind marfa. Astfel că, în piețe, până și gogonelele (unele, ușor înroșite) se vând cu …5 lei kilogramul. Ciudat este că guvernanții au anunțat, la început de toamnă, că vor majora spijinul de stat, la 7.000 de euro la hectar, lucru neconfirmat, până acum, de niciun document oficial.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri