19 aprilie 2024
SportProgramul Raliului Moldovei 2022

Programul Raliului Moldovei 2022

Au fost republicate documentele oficiale ale Raliului Moldovei 2022, a șasea etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano. Acestea pot fi accesate pe site-urile fras.ro, autorally.ro și binențeles pe site-ul oficial al competiției raliul-moldovei.ro.

Raliul Moldovei va avea în acest an 13 probe speciale, împărțite în două zile de concurs sâmbata/duminică. Vineri programul etapei are prevăzut în prima parte a zilei shakedown-ul la Valea Budului, pentru ca seara concurenții să salute publicul prezent în cadrul Startului festiv ce se va desfășura în Piața Tricolorului din Bacău.

Perioada de înscrieri s-a încheiat ieri, 1 august, lista completă a concurenților care vor fi prezenți la Bacău urmând să fie publicată, marți, 2 august la ora 20:00.



La Raliul Moldovei în acest an publicul va putea urmări și evoluțiile a șase concurenți din străinătate, 4 din Turcia și câte unul din Italia respectiv Bulgaria, doi dintre aceștia aliniindu-se la start cu automobile Rally 2/R5.

Raliul Moldovei 2022 / Program:

Vineri / 5 august:
13:30-18:30 / Shakedown / Valea Budului
21:00 – Start festiv / Piața Tricolorului – Bacău

Sâmbătă / 6 august:
9:58 – PS 1 / Zemeș 1
10:51 – PS 2 / Moinești 1
11:24 – PS 3 / Vermești 1
13:07 – PS 4 / Zemeș 2
14:00 – PS 5 / Moinești 2
14:33 – PS 6 / Vermești 2
16:16 – PS 7 / Zemeș 3

Duminică / 7 august:
9:48 – PS 8 / Trebeș 1
10:36 – PS 9 / Hemeiuș 1
12:49 – PS 10 / Trebeș 2
13:37 – PS 11 / Hemeiuș 2
15:35 – PS 12 / Trebeș 3 (Power Stage)
17:23 – PS 13 / Speed Park Bacău
17:48 – Sosire / Piața Tricolorului – Bacău
20:30 – Festivitatea de premiere / Piața Tricolorului – Bacău

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri