4 mai 2024
Zona zeroEu știuProgramul Happy Cinema Bacău

Programul Happy Cinema Bacău

“REALITY”: din 6 octombrie la cinema

“REALITY” cu Sydney Sweeney va rula în premieră din 6 octombrie în cinematografele din România.
Părul ei este legat într-un coc dezordonat iar privirea ațintită pe monitor. Pantofii ei galbeni nu au șireturi, iar tricoul îi strălucește pe sub cămașa albă.
Reality Winner, în vârstă de 25 de ani (interpretată de Sydney Sweeney, starul din serialul „Euforia”) este o tânără traducătoare care are propria ei rutină. După muncă, se duce la un curs de yoga,
face cumpărături pentru zilele următoare, savurează un ice coffee și postează un selfie pe Instagram.
În situații stresante se protejează cu umor. Reality este plină de contradicții.
Acest lucru este observat de agenții care i-au percheziționat apartamentul. Este suspectată că a tipărit documente secrete. Ea însă pare să fie mai îngrijorată pentru pisica și câinele ei, care sunt stresați de prezența unor bărbați străini.

“REALITY” este portretul fetei moderne pe care îl așteptam cu toții. O fată care nu se lasă încadrată în tipare – personalitatea ei este complexă și plină de culori. Asemenea măștilor pe care le poartă, folosește diferite variații ale feminității. Dragostea ei pentru liniștea adusă de yoga nu o împiedică să meargă să facă și cross-fit în timpul liber. Neconvenționalitatea ei și cunoștințele despre foarte multe subiecte impresionează – fiind exact definiția unei femei moderne. Atunci când este nevoie, se ascunde în spatele stereotipului fetei blonde pentru a face diferitele contexte să lucreze în favoarea ei. Apelează la umor atunci când se simte amenințată – cine dintre noi nu a încercat să iasă dintr-o situație stânjenitoare făcând haz de necaz? Întâlnirea cu “REALITY”, prezentată în nouăzeci de minute, este un portret al fetei moderne în versiunea 2.0. În acest rol, Sydney Sweeney arată că are suficient talent pentru a deveni o mare actriță.

Vineri,29 Septembrie
13:30 PAW Patrol: The Mighty Movie – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Premiera, AP12
14:00 StarDog and TurboCat – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
14:30 The Muckles – The Quest for a New Home – Animaţie, Aventuri, Familie, Normal, AG
14:30 Spycies – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
15:30 PAW Patrol: The Mighty Movie – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Premiera, AP12
16:00 A Haunting in Venice – Crimă, Dramă, Mister, Normal, AP12
16:10 The Jungle Bunch 2: World Tour – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
16:30 The Creator – Acţiune, Aventuri, Dramă, SF, Thriller, Premiera, AP12
17:30 Past Lives – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
18:00 The Nun II – Horror, Mister, Thriller, Normal, N15
18:00 Saw X – Horror, Mister, Thriller, Premiera, IM18
19:00 Dragoste pe muchie de cuțit – Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
19:30 Tigru – Acţiune, Dramă, Premiera, N15
20:10 All Fun and Games – Horror, Thriller, Normal, N15
20:30 The Creator – Acţiune, Aventuri, Dramă, SF, Thriller, Premiera, AP12
21:00 Saw X – Horror, Mister, Thriller, Premiera, IM18
21:30 Expend4bles – Acţiune, Aventuri, Război, Thriller, Normal, N15
22:00 The Nun II – Horror, Mister, Thriller, Normal, N15

Sâmbătă,30 Septembrie
11:00 PAW Patrol: The Mighty Movie – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Premiera, AP12
11:30 StarDog and TurboCat – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
12:00 The Muckles – The Quest for a New Home – Animaţie, Aventuri, Familie, Normal, AG
12:30 Spycies – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
13:00 PAW Patrol: The Mighty Movie – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Premiera, AP12
13:30 Saw X – Horror, Mister, Thriller, Premiera, IM18
14:00 The Jungle Bunch 2: World Tour – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
14:30 Dragoste pe muchie de cuțit – Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
15:00 PAW Patrol: The Mighty Movie – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Premiera, AP12
15:40 All Fun and Games – Horror, Thriller, Normal, N15
16:00 A Haunting in Venice – Crimă, Dramă, Mister, Normal, AP12
16:30 The Creator – Acţiune, Aventuri, Dramă, SF, Thriller, Premiera, AP12
17:00 Past Lives – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
17:30 The Nun II – Horror, Mister, Thriller, Normal, N15
18:00 Saw X – Horror, Mister, Thriller, Premiera, IM18
19:00 Dragoste pe muchie de cuțit – Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
19:30 Tigru – Acţiune, Dramă, Premiera, N15
20:00 All Fun and Games – Horror, Thriller, Normal, N15
20:30 The Creator – Acţiune, Aventuri, Dramă, SF, Thriller, Premiera, AP12
21:00 Saw X – Horror, Mister, Thriller, Premiera, IM18
21:30 Expend4bles – Acţiune, Aventuri, Război, Thriller, Normal, N15
22:00 The Nun II – Horror, Mister, Thriller, Normal, N15

Duminică,1 Octombrie
10:30 PAW Patrol: The Mighty Movie – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Premiera, AP12
11:00 StarDog and TurboCat – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
11:30 The Muckles – The Quest for a New Home – Animaţie, Aventuri, Familie, Normal, AG
12:00 Spycies – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
12:30 PAW Patrol: The Mighty Movie – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Premiera, AP12
13:00 Saw X – Horror, Mister, Thriller, Premiera, IM18
13:30 The Jungle Bunch 2: World Tour – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
14:00 Dragoste pe muchie de cuțit – Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
14:30 PAW Patrol: The Mighty Movie – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Premiera, AP12
15:10 All Fun and Games – Horror, Thriller, Normal, N15
15:30 A Haunting in Venice – Crimă, Dramă, Mister, Normal, AP12
16:00 The Creator – Acţiune, Aventuri, Dramă, SF, Thriller, Premiera, AP12
16:30 Past Lives – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
17:00 The Nun II – Horror, Mister, Thriller, Normal, N15
17:30 Saw X – Horror, Mister, Thriller, Premiera, IM18
18:30 Dragoste pe muchie de cuțit – Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
19:00 Tigru – Acţiune, Dramă, Premiera, N15
19:30 All Fun and Games – Horror, Thriller, Normal, N15
20:00 The Creator – Acţiune, Aventuri, Dramă, SF, Thriller, Premiera, AP12
20:30 Saw X – Horror, Mister, Thriller, Premiera, IM18
21:00 Expend4bles – Acţiune, Aventuri, Război, Thriller, Normal, N15
21:30 The Nun II – Horror, Mister, Thriller, Normal, N15

Luni,2 Octombrie
13:00 PAW Patrol: The Mighty Movie – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Premiera, AP12
13:30 The Muckles – The Quest for a New Home – Animaţie, Aventuri, Familie, Normal, AG
13:30 StarDog and TurboCat – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
14:00 Spycies – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
15:00 PAW Patrol: The Mighty Movie – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Premiera, AP12
15:30 A Haunting in Venice – Crimă, Dramă, Mister, Normal, AP12
15:30 The Jungle Bunch 2: World Tour – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
16:00 The Creator – Acţiune, Aventuri, Dramă, SF, Thriller, Premiera, AP12
17:00 Past Lives – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
17:20 The Nun II – Horror, Mister, Thriller, Normal, N15

Marţi,3 Octombrie

Miercuri,4 Octombrie
13:00 PAW Patrol: The Mighty Movie – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Premiera, AP12
13:30 StarDog and TurboCat – Animaţie, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
14:00 The Muckles – The Quest for a New Home – Animaţie, Aventuri, Familie, Normal, AG
14:30 Spycies – Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
15:00 PAW Patrol: The Mighty Movie – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Premiera, AP12
15:30 A Haunting in Venice – Crimă, Dramă, Mister, Normal, AP12
15:40 The Jungle Bunch 2: World Tour – Animaţie, Aventuri, Normal, AG
16:30 Dragoste pe muchie de cuțit – Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
17:00 Tigru – Acţiune, Dramă, Premiera, N15
17:20 The Nun II – Horror, Mister, Thriller, Normal, N15
17:30 The Creator – Acţiune, Aventuri, Dramă, SF, Thriller, Premiera, AP12
18:30 Dumb Money – Biografic, Comedie, Dramă, Avanpremiera, N15
19:00 Reality – Dramă, Avanpremiera, AP12
19:30 All Fun and Games – Horror, Thriller, Normal, N15
20:00 Libertate – Dramă, Război, Thriller, Avanpremiera, AP12
20:30 Saw X – Horror, Mister, Thriller, Premiera, IM18
21:00 Expend4bles – Acţiune, Aventuri, Război, Thriller, Normal, N15
21:30 The Nun II – Horror, Mister, Thriller, Normal, N15

Joi,5 Octombrie

21:30 The Exorcist: Believer – Horror, Avanpremiera, N15

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri