24 aprilie 2024
CulturăProgramul festivalului Bacău Fest Monodrame 2019

Programul festivalului Bacău Fest Monodrame 2019

Festivalul Bacău Fest Monodrame va avea loc în perioada 17-23 aprilie 2019, la Teatrul Municipal „Bacovia”.

La ediția din acest an, recitalurile extraordinare includ:

Joi, 18 aprilie, de la ora 20.30, Sala Mare, vă așteptăm la Stage Dogs, cu Marcel Iureș și Florin Piersic Jr.



Vineri, 19 aprilie, de la ora 20.30, Sala Mare, Mentor Zymberaj – Kosovo, The Dreams of Hamlet. (bilete exclusiv în agenție – 40 de lei, preț unic)

Sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 20.30, Sala Mare, Atelier Cehov, susținut de actorii Teatrului Bacovia împreună cu regizorul Alexander Agarov și jurnalistul teatral Raluca Rădulescu – intrare liberă

Duminică, 21 aprilie, de la ora 20.00, Alexandru Repan, actor al Teatrului Nottara va oferi o confesiune de viață și profesie.

Luni, 22 aprilie, de la ora 20.30, Sala Mare, o puteți urmări pe Maia Morgenstern în Yanka, regia Toma Enache.
Marți, 23 aprilie, de la ora 20.30, Sala Mare, după festivitatea de premiere, se joacă Republica Melania, cu Rodica Mandache în rol principal.

Biletele la recitalurile extraordinare se pot achiziționa și online, de pe site-ul teatrului, la secțiunea informații/bilete dar și în agenție.

Vă informăm că toate spectacolele din concurs sunt cu public, biletul de intrare având preț unic 13 lei. Biletele se pot achiziționa din agenție.

Juriul din acest an la concursul de Monodramă este format din Oltița Cîntec, critic de teatru și director artistic al Teatrului de Copii „Luceafărul”, Iași. Președinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru. Primul doctor în Teatrologie de la Universitatea de Arte „George Enescu“, Miklós Bács, actor, profesor universitar. Absolvent al Academiei de Teatru Szentgyörgyi István din Târgu Mureş, clasa artistului emerit Lohinszky Loránd, în 1988, cu studii de perfecţionare la Oxford Stage Company, Marea Britanie. Profesor universitar PhD la Facultatea de Teatru și Televiziune, UBB Cluj. La Ubb Cluj susţine cursurile: Arta actorului, Improvizaţie, Educaţia şi expresia vorbirii scenice. Are peste trei generaţii de absolvenţi în teatrele din România și regizorul Radu-Alexandru Nica, istoric de teatru și lector dr. la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj-Napoca.  A absolvit secția de regie a Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, după ce a studiat teatrologia la Ludwig-Maximiliams-Universität din München şi regia la Bayerische Theaterakademie „August Everding”. Este doctor în teatru al Universităţii de Arte din Târgu-Mureş. A montat pe scena Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu numeroase spectacole. 

Juriul ediției a VI-a a Concursului de Dramaturgie este format din Monica Andronescu, Redactor șef al revistei Yorick, este critic de teatru şi doctor în studii teatrale, scriitorul şi publicistul Doru Mareş, secretar literar al Teatrului Municipal „Bacovia”, a fost distins cu prestigiosul Premiu UNITER pentru Critică teatrală, la cea de-a XXIII-a ediţie a Galei Premiilor UNITER și Gabriel Sandu, dramaturg, actor și journalist, câștigător al Concursului de Dramaturgie Bacău Fest 2018, cu textul „Iulia, biata de ea” care se montează la Teatrul Municipal „Bacovia” și va avea premiera în luna mai.

Și la această ediție a Bacău Fest se vor acorda premiul publicului „Ștefan Iordache” – în urma deciziei unui juriu format din mai mulți tineri băcăuani și premiul „Dinu Apetrei” – stabilit în urma deciziei actorilor teatrului.

Atelierele „Scena e a ta” se vor ține cu publicul băcăuan, tineri și adulți, și vor fi susținute de îndrăgitul actor Dumitru Rusu și regizorul albanez Ilir Dragovoja, având ca temă „Monodrama, act mărturisitor”.

Pe lângă programul de concurs, festivalul include și numeroase evenimente conexe, cum sunt lansările de cărți și reviste de profil și colocviul „Teatrul și relevanța lui la începutul secolului al XXI-lea: politic versus estetic?”.

Pe tot parcursul festivalului, la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” se poate vizita expoziția de fotografie a regizorului Radu Afrim, „Băieți, fete și împrejurimi”.

Radu Afrim este unul dintre cei mai premiaţi creatori din teatrul românesc de azi. A câştigat de trei ori Premiul UNITER pentru cea mai bună regie.

Regizorul de teatru Radu Afrim este, însă, şi un fotograf de talent. La fiecare spectacol lucrat, realizează fotografii cu actorii de la proiectul respectiv. Toate personajele cuprinse în expoziţia „Băieţi, fete şi împrejurimi” sunt interpretate de actori cu care Radu Afrim a colaborat de-a lungul vremii.

PROGRAM BACĂUFEST-MONODRAME 2019

Miercuri, 17 aprilie

17:00/Sala Studio – Teatrul Municipal Bacovia – Bacău – Emigranții, regia Ștefan Alexiu
18:30/Sala Mare – Deschidere oficială
19:00/Sala Mare: Elena Frunze Hatman – Chișinău – Jurnalul Annei Frank – CONCURS
20:30/Studio – Vasil Duev – Bulgaria – Everything on the table – CONCURS

Joi, 18 aprilie

11:00/GIO Pub – Colocviul „Revistele de teatru din România – exerciții de supraviețuire”, sub egida AICT.ro, moderat de Oltița Cîntec, și lansarea numerelor 1, 2, 3, 4/2019 ale revistei Teatrul Azi în prezența redactorului șef, Florica Ichim, și a numărului 1/2019 al revistei scena.ro în prezența redactorului șef, Cristina Modreanu
17:00/Studio – Valentin Oncu – Turda – S-a întâmplat într-o joi – CONCURS
20:30/Sala Mare – Marcel Iureș, Florin Piersic Jr./Teatrul ACT- București – Stage Dogs, regia Florin Piersic jr. – RECITAL EXTRAORDINAR

Vineri, 19 aprilie

11:00/GIO Pub – Spectacol lectură: #cum să fii singur și fericit de Livia Stoica și lansarea volumului Amanta mea Thalia de Mircea M. Ionescu
17:00/Sala Mare – Bayasglan Tserendorj – Mongolia – I Am Edith Piaf – CONCURS
18:30/Studio – Adina Suciu – Piatra Neamț– O cameră doar a ta – CONCURS
20:30/Sala Mare – Mentor Zymberaj– Kosovo –The Dreams of Hamlet – RECITAL EXTRAORDINAR

Sâmbătă, 20 aprilie

11:00/GIO Pub– Spectacol lectură: Hristos a înviat, apoi s-a cărat (O poveste de paște. Cu obiecte.) de Ștefan Caraman + Prezentarea revistei Yorick și a colecției de carte de teatru a Editurii Nemira la aniversarea a 10 ani de la înființare, în prezența redactorului șef al revistei Yorick, Monica Andronescu, și a redactorului șef al Editurii Nemira, Dana Ionescu
17:00/Sala Mare – Romana Caran – Serbia – I love you like a horse – CONCURS
18:30/Studio – Dana Voicu – București –Îngerul pantofilor – CONCURS
20:30/Sala Mare – Teatrul Municipal Bacovia – Bacău – Atelier Cehov susținut de actorii Teatrului Bacovia împreună cu regizorul rus Alexander Agarov și jurnalistul teatral Raluca Rădulescu

Duminică, 21 aprilie

11:00/Complexul Muzeul Iulian Antonescu – Spectacol lectură: Tiadora de Maria Manolescu și vernisajul expoziției de fotografie a regizorului Radu Afrim, „Băieți, fete și împrejurimi”, în prezența curatorului, criticul de teatru Cristina Rusiecki, și în prezentarea antropologului Cătălin D. Constantin, prodecanul Facultății de Litere a Universității București
17:00/Studio – Dumitru Rusu – Bacău – Bărbați singuri – CONCURS
18:30/Sala Mare – Eugen Titu – Târgu Jiu – Iona – CONCURS
20:00/Sala Mare – Mărturisiri: Alexandru Repan

Luni, 22 aprilie

11:00/GIO Pub – Colocviul „Teatrul și relevanța lui la începutul secolului al XXI-lea: politic versus estetic?”, moderatori Radu Nica și Doru Mareș
17:00/Sala Mare – Silvia Răileanu – Botoșani – Să nu ne răzbunați! – CONCURS
18:30/Studio – Irina Bodea Radu– Petroșani – Aglaia și Dumnezeul ei de mămăligă – CONCURS
20:15/Sala Mare – Lansarea antologiei teatrologice în trei volume Cătălina Buzoianu – magie, abur, vis, apărută la Editura Fundației Culturale Camil Petrescu, în prezența editoarelor, Florica Ichim și Irina Zlotea
20:30/Sala Mare – Maia Morgenstern/Teatrul Evreiesc de Stat – București – Janka, regia Toma Enache – RECITAL EXTRAORDINAR

Marți, 23 aprilie

19:30/Sala Mare – Festivitatea de premiere
20:30/Sala Mare – Rodica Mandache/Teatrul Odeon București – Republica Melania, regia Gelu Colceag – RECITAL EXTRAORDINAR

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri