20 mai 2024
ActualitateProgramul „Femeia Antreprenor”: 200.000 de lei pentru femeile care fac afaceri

Programul „Femeia Antreprenor”: 200.000 de lei pentru femeile care fac afaceri

De azi, începând cu ora 10:00, femeile de afaceri pot solicita de la stat sprijin financiar de până la 200.000 lei, în cadrul Programului „Femeia Antreprenor”. Sesiunea este deschisă până pe 28 septembrie, cu posibilitate de prelungire dacă nu au fost epuizați toți banii alocați.

Aflat deja la cea de-a treia ediție, Programul „Femeia Antreprenor” este o măsură personalizată care asigură accesul la finanțare a femeilor de afaceri, în încearcarea diminuării decalajelor dintre femeile și bărbații care dețin un bisnis. Potrivit statisticilor oficiale, doar 36,84% din asociați sau acționari sunt femei. Înscrierile se fac pe platforma de granturi IMM Recover  https://granturi.imm.gov.ro, sesiunea urmând a fi deschisă 30 de zile lucrătoare, respectiv până pe 28 septembrie 2022, ora 20.00. Dacă bugetul nu se epuizează în această perioadă, înscrierile pot fi prelungite.

Cofinanțare de doar 5%



În acest an, bugetul maxim al programului este de 157.624.000 lei, bani care se estimează că ar ajunge pentru finanțarea a circa 785 de cereri. Pot solicita acest sprijin întreprinderile mici și mijlocii (IMM), inclusiv microîntreprinderile, care au capital social integral privat, sunt active pe teritoriul României și sunt conduse de femei. Potrivit regulamentului, cel puțin unul dintre asociați trebuie să fie femeie, iar aceasta trebuie să dețină cel puțin 50% din părțile sociale sau acțiunile societății. În cazul cooperațiilor, majoritatea membrilor cooperatiști din consiliul de administrație trebuie să fie formată din femei. O altă condiție este înființarea de noi locuri de muncă. Astfel, pentru crearea și menținerea unui singur loc de muncă, firmele pot primi până la 100.000 de lei, iar cele care își asumă crearea și menținerea a două locuri de muncă pot cere până la 200.000 de lei. Pentru a primi acești bani, solicitanții trebuie să asigure o cofinanțare de 5%. Finanțarea se acordă după ce sunt făcute toate cheltuielile eligibile pentru proiect, în sistem decont.

Avantaj pentru cei care au diplomă de competenţe digitale

Solicitările sunt acceptate în ordinea descrescătoare a punctajului obținut. Punctajul minim necesar este de 50 de puncte (din cel mult 100). Elementele principale de punctaj sunt activitatea de producţie şi industrii creative, valoarea procentului aferent aportului propriu funcţie de cota de cofinanţare, ponderea investiţiilor în echipamente tehnologice şi ponderea în instalaţii pentru economisirea de energie şi pentru surse regenerabile de energie. În plus,  beneficiarul va fi punctat suplimentar dacă va urma un curs de competenţe digitale sau a urmat un astfel de curs.

Ce se poate face cu sprijinul primit de la stat

Firmele trebuie să activeze pe un cod CAEN dintre cele eligibile în program. Solicitanții nu trebuie să aibă datorii la bugetul general consolidat (nici măcar eșalonate), și nici nu trebuie să fie în dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită, închidere operațională, insolvență, faliment sau suspendare temporară a activității. Sprijinul de stat este destinat achiziționării de echipamente tehnologice, de spații de lucru, spații de producție și spații pentru prestări servicii și comerț, mijloace de transport, achiziționarea de mobilier, aparatură birotică și sisteme de protecție a valorilor, plata salariilor, a utilităților sau a consultanței pentru obținerea finanțării.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri