19 aprilie 2024
SănătateProgramări online pentru consultații la Spitalul Buhuși

Programări online pentru consultații la Spitalul Buhuși

Pentru pacienții care doresc să se programeze online pentru consultații în Ambulatoriul integrat, spitalizare de zi și spitalizare continuă, a fost creată, pe site-ul Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei“ Buhuși, secțiunea „Programare online”.

„Ne dorim astfel să evităm timpii de așteptare și situațiile neplăcute când pacienții care vin fără programare sunt nevoiți să aștepte ore întregi accesul la servicii medicale. Prin acest program am căutat să găsim soluții mai simple și mai eficiente pentru pacienții noștri!”

Constantin Poiană, managerul spitalului



Pașii care trebuie parcurși sunt simpli: se accesează site-ul http://www.spitalbuhusi.ro, secțiunea „Programare online”. Apoi se accesează serviciul medical dorit, respectiv spitalizare continuă, spitalizare de zi sau ambulatoriu, după care se completează cu numele, prenumele, numărul de telefon, data când se dorește programarea, specialitatea, se bifează căsuța „Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dvs. pe acest site web” și se apasă butonul „Trimite”.

În scurt timp, pacientii vor fi contactați de reprezentanții spitalului și, de comun acord, se va face programarea în funcție de zilele și orele disponibile pe specialitatea medicală solicitată.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri