29 aprilie 2024
ActualitateProgram special, de Paște, la Poștă

Program special, de Paște, la Poștă

Programul de lucru al subunităţilor poştale va suferi modificări în perioada Sfintelor Sărbători Pascale. Astfel, în intervalul 30 aprilie – 3 mai 2021 toate oficiile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise.

„Programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora Vinerea Mare, ziua de 1 Mai, precum şi prima şi a doua zi de Paşti sunt declarate zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează”, transmit reprezentnții companiei de poștă.

În aceste condiții, este posibil ca trimiterile poştale prezentate în zilele de 28 şi 29 aprilie 2021 să înregistreze timpi mai mari de circulaţie. Oficiile poștale vor reveni la program normal de lucru abia de marţi, 4 mai.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri