O problemă majoră a depopulării țării a fost rezolvată, chipurile, prin comasarea unităților de învățământ și plimbarea elevilor dintr-un sat în altul cu autobuze și microbuze școlare. Cum orice rezolvare naște o nouă problemă, transportul copiilor dintr-o localitate în alta nu este întotdeauna sigur, mai sunt și accidente și mai există și responsabilități. Care sunt pasate dintr-o parte într-alta pentru simplul motiv că nu există cine să se ocupe de supravegherea elevilor. Bunăoară, într-o localitate din apropierea municipiului reședință de județ, un elev a fost lovit de o mașină exact când cobora din microbuzul școlar. Primarul localității, care se are ca șoarecele și mâța cu directorul școlii, i-a trimis acestuia o somație să rezolve problema siguranței elevilor în timpul transportului către și de la școală. Soluția directorului a fost să pună cadrele didactice să se ocupe de acest lucru.
Deocamdată, pe vorbe, dar dorește să facă acest lucru și în scris, pentru că, nu e așa?!, cineva trebuie să răspundă. Doar că, dacă ne amintim noi bine, cadrele didactice ar trebui să educe copiii, nu să-i păzească. Nu profesorii trebuie să se ocupe de problemele administrative ale unităților de învățământ. Sau nu ar trebui să o facă; singura lor responsabilitate fiind aceea de a învăța elevii carte.
Profesorul sau învățătorul nu e nici gardian, nici agent de circulație și nici paznic. Ca să nu mai vorbim că ar fi vorba despre o muncă suplimentară, neplătită, în afara programului de lucru. Neplătită, dar cu responsabilități! Aceeași situație se poate spune și despre așa-zișii profesori de serviciu pe școală, care ar trebui să supravegheze disciplina în unitatea de învățământ în timpul pauzelor. Tot o activitate neremunerată, dar obligatorie și cu posibile consecințe penale în cazul în care se întâmplă ceva. Iar situația în acest caz este acceptată tacit de prea multă vreme.
