26 aprilie 2024
ActualitateProbleme grave cu apa și deșeurile în Comănești

Probleme grave cu apa și deșeurile în Comănești

Șefii județului au organizat o conferință de presă comună cu privire la situația orașului Comănești, care are mari probleme cu ridicarea deșeurilor și colectarea apelor menajere. Concret, pe căldura asta, munți de gunoaie poluează aerul și solul, iar apa menajeră, neepurată, ajunge în Trotuș. La întâlnirea cu ziariștii au fost prezenți prefectul, președintele Consiliului Județean (CJ), subprefectul și vicepreședinții CJ.

Prefectul Maricica-Luminița Coșa a vorbit despre acuzațiile nefondate privind izolarea Comăneștiului de către instituțiile județene, dar și despre sesizările primite de la populație și de la minister cu privire la neridicarea deșeurilor. Războiul dintre Consiliul Local (CL) Comănești, pe de o parte, și CJ și asociațiile intercomunitare de salubrizare și apă (ADIS și ADIB), pe de altă parte, durează de vreo opt ani. Ca să poată obține fonduri europene pentru serviciile de salubritate și apă, unitățile administrativ-teritoriale (UAT) s-au asociat.

Era obligatoriu. Dacă fără canalizare se putea trăi, fără „depozite de deșeuri conforme” nu se putea deoarece așa cere directiva pe mediu a UE: să fie închise gropile de la marginea satelor, să fie colectate selectiv deșeurile, să fie compostate etc. CJ Bacău a depus proiectul Sistem integrat de management al deșeurilor solide (SIMDS) și a atras 44 de milioane de euro. UAT Comănești ba a vrut, ba nu a vrut în sistem. Adică ar fi vrut, dar după alte reguli, nu după cele acceptate de finanțator și celelalte UAT-uri.



Ape uzate deversate în Trotuș

Subprefectul Valentin Ivancea a explicat, luni, că din 2015 UAT Comănești trebuia să respecte niște condiții privind desfășurarea serviciului de apă-canal și a primit nenumărare termene de conformare, dar nu le-a respectat, deși au trecut trei ani. Între altele, racordarea cartierului Zăvoi la canalizare și modernizarea Stației de epurare. ABA Siret a anunțat că nu mai poate autoriza Stația de epurare Comănești. Punct.

„Nu se pune problema sistării apei potabile”, a precizat subprefectul, apa din rețea este bună, însă apa din Trotuș și afluenți nu poate fi folosită. „Apele uzate din Comănești sunt deversate direct în Trotuș, iar Trotușul traversează grădini și curți, copiii se scaldă, animalele se adapă din această apă, prin urmare există motive serioase de îngrijorare”, afirmă Maricica-Luminița Coșa. Valentin Ivancea a adăugat că au fost plătite penalități uriașe către ABA Siret, bani care puteau fi folosiți pentru retehnologizarea stației de epurare.

Nici acuzațiile că UAT Comănești a fost refuzată pe PNDL și că CJ Bacău i-ar fi pus piedici nu sunt întemeiate, a afirmat Sorin Brașoveanu, președintele CJ: „Ministerul Dezvoltării ne-a întrebat dacă aceste investiții nu sunt prinse și pe POIM, iar noi nu am făcut decât să răspundem.” Scopul era să se evite dubla finanțare. Și președintele CJ, și prefectul au afirmat că au manifestat toată deschiderea față de UAT Comănești și au fost toleranți până la limita legii.

Cine va răspunde? Decidentul!

La ora asta, Comăneștiul e singura localitate din județ care nu are serviciu/operator licențiat. Eco Valea Muntelui, firma care ridica gunoiul în anii trecuți, nu este licențiată de ANRSC ca operator de salubritate, prin urmare nu poate aduce deșeuri la depozitul din Bacău. „Acum, în Comănești se află reprezentanții ANRSC pentru a îndruma autoritățile cu privire la ce au de făcut. Consiliul Local trebuie să lase încăpățânarea și să se conformeze. S-a ajuns aici din cauza hotărârilor CL, iar cetățenii trebuie să cunoască adevărul”, a spus Maricica-Luminița Coșa.

Soluția ar fi ca UAT Comănești să gestioneze deșeurile prin intermediul unui serviciu de salubrizare public, cu personalitate juridică. Dacă CL aprobă înființarea acestui serviciu, mașinile pot aduce deșeurile la Celula II Bacău. Dacă nu, efectele vor fi grave. În primul rând, va fi pusă în pericol sănătatea populației din cauza munților de gunoaie care intră în putrefacție și cineva va răspunde pentru asta. Cel mai probabil CL Comănești, care a luat deciziile.

Amenzile și penalitățile plătite din banii contribuabililor vor fi recuperate, la decizia Curții de Conturi, de la decidenți. În al doilea rând, proiectul SIMDS va suporta corecții. Alți bani, tot din buzunarul contribuabililor.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri