Problema Parcului Cancicov s-a tranșat balcanic

    În ciuda unei oarecare mobilizări a societății civile întru “salvarea” parcului Cancicov de chioșcurile de sucuri și înghețată plănuite a fi plantate de administrația locală, problema a fost tranșată în cel mai pur stil politic balcanic: prin trădare politică.

    Dumitru Irofte

    După zeci de minute de certuri și atacuri dintr-o parte și din alta, după ce aleșii s-au altoit în argumente juridice și s-au bătut cu cărămizi în piept, rezolvarea problemei a venit de la un consilier care n-a scos un cuvințel toată ședința și care doar a ridicat mânuța, semn că se abține.

    Abținerea lui de la vot a dus la respingerea proiectului deși acesta primise 12 voturi «pentru». Este vorba de consilierul PMP Dumitru Irofte, care nu doar că s-a abținut la amendamentul colegului și șefului său pe linie politică, viceprimarul Constantin Scripăț, dar a și trântit votul pentru proiectul referitor la amenajarea parcului.



    Scripăț propusese ca spațiile pe care s-ar fi amplasat chioșcurile să fie închiriate doar pe perioada actualei administrații, pentru că, dacă în urma alegerilor va rezulta o altă configurație politică iar noua administrație nu ar fi de acord cu proiectul, lucrurile să fie readuse în starea lor inițială fără multă bătaie de cap.

    Pe hol, după ce proiectul a fost respins, Scripăț i-a bătut obrazul lui Irofte, reproșându-i că l-a pus într-o situație jenantă.

    “Ce să fac?! Au zis că mă dau afară din partid dacă votez pentru proiect”, s-a justificat consilierul PMP Dumitru Irofte.

    “Și crezi că nu o să te dea, oricum, afară?”, i-a replicat Scripăț.

    Teoretic, PMP se află în coaliție cu PSD și ALDE, însă, de ceva timp lucrurile au luat o întorsătură ciudată. Cam de când PSRo a dispărut din Consiliul local Bacău iar conducerea județeană a PMP a decis că e timpul să-și arate mușchii.

    Cât costă gigacaloria?

    O problemă delicată discutată în ședința de vineri a fost cea a prețului căldurii și apei calde livrate populației din municipiul Bacău. În urma celebrului contract de 85 de milioane cu fonduri nerambursabile pentru modernizarea CET, prețul gigacaloriei ar fi trebuit să crească pentru a se acoperi cheltuielile.

    Însă, din 2015, prețul a rămas neschimbat. Directorul Thermoenergy (actualul producător de agent termnic după intrarea în faliment a CET) spune că, după graficul convenit cu Uniunea Europeană, prețul actual ar fi trebuit să fie de 252,5 lei pentru o gigacalorie. Ieri, însă, s-a aprobat o primă creștere la 181,59 de lei (fără TVA) pentru o gigacalorie, de la 124,87 de lei (fără TVA).

    Totuși, problema delicată rămâne în condițiile în care prețul de producție este de 532 de lei pentru o gigacalorie. Diferența este suportată prin subvenții de la bugetul local.

    Practic, un sfert din bugetul local se duce la subvenționarea căldurii pentru cele 15.000 de apartamente (din 66.000) rămase racordate la sistemul centralizat. Lucru care l-a făcut pe viceprimarul Dragoș Ștefan să se întrebe dacă nu cumva Thermoenergy ar trebui să livreze populației agentul termic la prețul întreg, urmând ca Primăria să ajute cu subvenții doar persoanele cu venituri mici.

    El a spus că locuitorii Bacăului care au centrale individuale cu gaz sunt discriminați deoarece ei nu primesc subvenție iar acest lucru nu este corect. Deocamdată, problema a rămas în studiu.

     

     

     

     

    În ședința de vineri au fost declarați cetățeni de onoare ai municipiului Bacău profesorul Silviu Șalgău (foto stânga), cel care a descoperit-o și antrenat-o pe înotătoarea Simona Axinte (Păduraru) și ing. ec. Răducan Ion (foto dreapta), fost președinte-director general al Pambac.

    Un alt punct tensionat al ședinței de vineri a fost cel referitor la statuia lui Mircea Cancicov. Consilierii PNL au întocmit un proiect de hotărâre prin care statuia să le fie trecută în administrare pentru a fi curățată și reparată.

    Departamentele juridic și cel de patrimoniu din Primărie au dat aviz negativ proiectului întrucât un bun din proprietatea publică nu poate fi dat în administrare decât regiilor sau societăților de stat; prin urmare era nevoie de reformularea textului proiectului.

    Primarul Cosmin Necula le-a propus consilierilor PNL să retragă proiectul de pe ordinea de zi și să-l refacă împreună cu secretarul municipiului. “Vă oferim tot sprijinul logistic, mai ales că veniți cu un aport financiar”, a spus Necula. Proiectul a fost retras, urmând să fie refăcut sub forma unui parteneriat între municipalitate și PNL pentru reparația statuii lui Cancicov.

     

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"