21 mai 2024
EvenimentPrimarul Viziteu cere CRAB să dea apă orașului

Primarul Viziteu cere CRAB să dea apă orașului

Primarul Bacăului solicită o reevaluare a programului de furnizare a apei în urma avariei care a afectat conducta de aductiune. După ședința Comitetului Local pentru Situații de Urgență, Primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu spune că, la momentul actual, rezervoarele CRAB dispun de o cantitate de 40.000 de metri cubi de apă, în timp ce consumul mediu în municipiu se ridică la 2200 de metri cubi de apă pe oră.

Primarul sopune ca, la acest moment, se efectuează pompări considerabile către rezervorul din Barați, cu un debit de peste 1500 de metri cubi de apă pe oră. Acest debit este compus din 800 de metri cubi pe oră furnizați prin intermediul Rezervei de Apă și 700 de metri cubi pe oră din alte surse, reprezentând aproximativ 70% din consumul obișnuit al municipiului.

“Cu toate acestea, CRAB-ul a avut o atitudine foarte conservatoare și a propus un orar de doar 30% din consumul obișnuit. Le-am solicitat ca, până la ora 17, apa să revină peste tot în oraș, în toate locuințele, indiferent de etajul la care sunt situate, și tot atunci ne vom reîntâlni în cadrul Comitetului unde le-am solicitat să vină cu o nouă propunere cu privire la programul de furnizare a apei și o actualizare a stării avariei”, a declarat primarul Bacăului.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri