16 iunie 2024
ActualitatePrimarul Viziteu a constatat ceea ce știa toată lumea: sunt probleme cu...

Primarul Viziteu a constatat ceea ce știa toată lumea: sunt probleme cu lucrările

Primarul Bacăului a ieșit pe teren și a constatat că există numeroase cazuri în care companiile care execută lucrări pentru municipalitate fac treabă de mântuială.
“Am avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții firmelor de construcții care execută lucrări în cadrul proiectului de modernizare a sistemului public de iluminat.
Am vizitat mai multe șantiere și am constatat că în unele se depun eforturi pentru a minimiza disconfortul provocat locuitorilor din zonă. Însă am găsit și locuri unde organizarea lasă mult de dorit”, a declarat primarul Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu.
El spune că, chiar sub ochii săi, pe un trotuar din zona de nord a orașului, mai mulți oameni au călcat în betonul proaspăt turnat, care nu era delimitat și nici semnalizat corespunzător.
“Am cerut să fie luate măsuri pentru remedierea acestor deficiențe, dar regulile trebuie respectate fără intervenții din partea primăriei. Am sesizat Poliția Locală, care a intervenit și a luat măsurile legale care se impun în astfel de situații”, a mai declarat el.
“Voi continua să monitorizez modul în care se execută lucrările pe șantierele din oraș. Vreau o colaborare onestă cu firmele contractoare, bazată pe respect reciproc și în care ambele părți să se raporteze, în fiecare acțiune, la interesul cetățenilor din Bacău”.
Lucian Daniel Stanciu – Viziteu
primarul municipiului Bacău


spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img